Actualitate

Prelungirea stării de alertă, anulată de o instanță

Avocatul clujean Adrian Rusu Samuilă a obținut, în primă instanţă, anularea prelungiri hotărârii de Guvern privind prelungirea stării de alertă, însă judecătorii i-u respins capătul de cerere privind obligarea Guvernului României de a nu mai emite hotărâri cu același conținut.

Decizia instanței are loc după ce tot luna aceasta, Curtea de Apel Cluj a anulat condiționarea de vaccinarea anti-COVID pentru participarea la nunți, concerte, botezuri, impusă prin Hotărârea de Guvern nr. 580/2021.

Avocatul clujean Adrian Rusu Samuilă a declarat într-o intervenție pentru B1 TV că a atacat Hotărârea de Guvern pentru că în ea se regăsesc doar abuzuri:

“Am răbdat cât am răbdat, am crezut că se vor opri, până când au început să mă amendeze, poliția locală, jandarmi, au început să mă agreseze că de ce nu port mască”, a declarat avocatul.

“Nu există nicio regulă în acea Hotărâre de Guvern, așa trebuie pusă problema. Practic nu sunt măsuri, sunt abuzuri”, a mai spus acesta.

Acesta a explicat că decizia mai poate fi atacată:

“Sunt puternici cei care au făcut această mârșăvie și trebuie să fim precauți cei care luptăm pentru adevăr. Este foarte trist că am ajuns în situația asta”, a precizat avocatul clujean.

Minuta Curţii de Apel Cluj: “Admite în parte cererea formulată de reclamantul R.A.S. în contradictoriu cu pârâtul G. R. şi pe cale de consecinţă, anulează Hotărârea de Guvern nr. 432/08.04.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13.04.2021. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului de a nu mai adopta Hotărâri de Guvern cu acelaşi conţinut. Respinge ca neîntemeiată cererea de intervenţie voluntară în interesul pârâtului formulată de intervenientul accesoriu M.A.I. Respinge ca devenită inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 55/2020“.

sursa