
Cei 140 de elevi ai Gimnaziului „Diomid Gherman” din satul Risipeni, raionul Fălești, vor beneficia de condiții de studiu mult îmbunătățite, după ce instituția a trecut printr-un amplu proces de modernizare. Lucrările fac parte dintr-un proiect transfrontalier, derulat în parteneriat cu comuna Holboca din județul Iași, România.
Blocul de studii a fost termoizolat, pentru ca atât elevii, cât și cadrele didactice să beneficieze de mai mult confort termic, dar și pentru a reduce cheltuielile cu încălzirea. Directoarea instituției, Ala Brașoveanu, a explicat că termoizolarea fațadei era o necesitate stringentă, pentru că regimul termic al clădirii era deficitar. „Chiar dacă încălzeam instituția cum trebuia, nu puteam ridica temperatura mai mult de 16-17 grade”, a precizat ea. Pe lângă termoizolare, a fost refăcută și infrastructura din jurul școlii: drumul de acces a fost reparat, iar în jurul blocului a fost montat pavaj.
Proiectul nu se oprește însă aici. Urmează o a doua etapă a lucrărilor, în cadrul căreia nouă săli de clasă vor fi dotate cu mobilier ergonomic, iar instituția va primi 14 panouri interactive, menite să crească eficiența actului educațional, potrivit directoarei.
Potrivit primarului comunei Risipeni, Dmitri Mosoreti, investiția este finanțată din fonduri europene, prin Programul Interreg NEXT România-Republica Moldova, bugetul total depășind 800.000 de euro. Din această sumă, 250.000 de euro sunt alocați gimnaziului din localitate, pentru blocul de studii pentru care exista deja documentație tehnică. Primarul a mai precizat că instituția dispune acum și de proiecte tehnice pentru celelalte blocuri ale școlii, precum și pentru terenul de sport.
Angajații gimnaziului așteaptă cu nerăbdare să vadă efectele lucrărilor odată cu instalarea sezonului rece. Lucia Sandu, profesoară de fizică și geografie, a mărturisit că proiectul era mult așteptat: „În perioada caldă a anului ne sufocam de căldură, iar în perioada rece înghețam. Vom vedea cum va fi în perioada rece. Sperăm să avem condiții bune și rezultate pe măsură la învățătură.”
La rândul ei, Alina Popovici, șefă de gospodărie la gimnaziul din Risipeni, a vorbit despre schimbarea vizibilă adusă de lucrări: „Avem o schimbare vizuală foarte frumoasă și calitativă. Până acum, sălile de clasă erau reci.” Ea a adăugat că, înainte de renovare, consumul de lemn și cărbune era foarte mare, iar iarna focul trebuia aprins uneori de două ori pe zi, pentru că școala nu reușea să rețină căldura.
De cealaltă parte a Prutului, proiectul transfrontalier prevede și construirea unei școli noi în satul Cristești, din comuna Holboca, unde lucrările sunt în prezent în plină desfășurare.







