Proteste de amploare în Franța

Proteste uriașe în Franța. 200.000 de persoane au manifestat pe străzile din Hexagon. În același timp, 3.000 de jandarmi au vegheat ca manifestațiile să nu devină violente. Oamenii sunt nemulțumiți din cauza legii care prevede obligativitatea vaccinării anumitor categorii de persoane. De asemenea, francezii sunt nemulțumiți și de certificatul verde, informează B1 TV în cadrul Știrilor B1, prezentate de Dan Gabor.
Francezii au ieșit în stradă să protesteze atât împotriva obligativității vaccinării anumitor categorii de persoane, cât și împotriva permisului sanitar. Acest document a intrat în vigoare de la 21 iulie. Certificatul verde prevedea permiterea accesului în spaţiile de recreere şi de cultură doar pentru cei care îl dețin.

Însă după șase zile de dezbateri, deputații francezi au hotărât extinderea prezentării acestui permis, începând din 9 august, la cafenele, restaurante, trenuri pe linii principale şi curse aeriene interne, precum şi în cazul pacienţilor fără afecţiuni urgente şi al vizitatorilor din unităţile medicale şi căminele pentru vârstnici.

Citește și: Cum un apel pentru „pizza” a salvat viața unei femei: Cazul emoționant din Londra

La protest s-au alăturat și antreprenorii din industria Horeca. De exemplu, toate restaurantele si cafenelele din orașul Cambrai și-au pus lacătele pe uși pentru a manifesta împotriva cerințelor guvernului. Managerii localelor spun ca ei nu sunt împotriva vaccinului, ci doar împotriva ideii că sunt nevoiți să iși controleze clienții.

Protestatarii scandează impotriva președintelui Emmanuel Macron, pe care îl acuză că privează cetățenii de dreptul la libera alegere și că nu face altceva decât să trateze populația inegal.

Citește și: Nikolai Patrușev: Declarații controversate despre viitorul Moldovei, Ucrainei și poziția Uniunii Europene

Între timp, tulpina Delta (indiană) de coronavirus a început să se extindă în Hexagon, acolo unde, în ultima săptămână, au fost raportate aproape zilnic peste 20.000 de cazuri.

Campania de vaccinare a luat avânt, iar în Franța s-au imunizat până acum 64,6% din populație. Jumătate dintre francezi au schema de vaccinare completă.

Citește și: O pensionară a avut nevoie de trei ambulanțe pentru a ajunge la spital

sursa