
Raluca Podea, fosta iubită a lui Florin Pastramă, a făcut dezvăluiri incendiare după ce Brigitte Pastramă a a ajuns pe patul de spital, în urma unui scandal cu fiul ei, notează Wowbiz.ro.
Raluca Podea este foc și pară pe Brigitte. Blondina nu o iartă nici în al doisprezecelea ceas pe cea care i-a furat iubitul de sub nas.
Citește și: Oana Roman, dezgustată de un obicei des întâlnit în casele românilor: „Mi se ridică părul în cap!”
Reamintim că a fost agresată fizic și umilită în propria locuință de un grup de indivizi. Când s-a trezit luni dimineață, Brigitte a observat că locuința ei fusese vandalizată, moment în care un grup de tineri aflați sub influența subsanțelor interzise au apărut. Aceștii i-au adresat cuvinte jignitoare, au scuipat-o și au îmbrâncit-o, apoi a apărut și Robert, cu mașina mamei sale, care era distrusă. În urma incidentului, Brigitte a ajuns la spital, unde i-au fost administrate perfuzii. Potrivit mesajului ei, unul dintre factorii care au slăbit-o a fost presiunea mediatică, dar și a supărării cauzată de faptul că bunurile i-au fost distruse de fiul ei, căruia i-a oferit tot ce a avut mai bun.
Raluca Podea face acuzații la adresa lui Brigitte
Raluca Podea nu a uitat că Florin Pastramă a lăsat-o chiar înainte de nuntă, pentru a forma un cuplu cu Brigitte.
Citește și: Vlăduța Lupău, decizie importantă pentru familia sa
„În primul rând, eu ştiam de ceva vreme, nu m-a interesat de viaţa nimănui, dar am aflat că ea ar avea ceva probleme cu băieţelul ei, ceea ce e un lucru tocmai neplăcut ca să îţi poţi vedea copilul în astfel de situaţii, dar nu aş putea să comentez mai mult. Eu sunt foarte credincioasă şi cred că Dumnezeu are grijă de toată lumea. Şi la cât rău mi-a făcut ea mie şi familiei mele, cumva să se aştepte că o să plătească cu vârf şi îndesat. Eu cred că Dumnezeu ştie să le pună cap la cap pe toate şi să vadă unde, cine, care cum a greşit. Adică eu nu am făcut rău nimănui. Pur şi simplu am fost un om care la rândul meu am fost în situaţia de faţă pusă“, a declarat Raluca Podea, în cadrul unei emisiuni tv.
Raluca Podea spune că și ea ar fi putut să-i facă rău lui Brigitte, dar a preferat să nu se complice. Astfel, a lăsat lucrurile să se rezolve de la sine.
Citește și: Dana Roba a început o nouă poveste de dragoste cu un american
„O acuz şi eu pe ea şi, deşi aveam dovezi, nu am făcut lucrul acesta. Dar ea nu s-a gândit la familia mea şi la copilul meu. Au fost şi nişte poze, au fost şi nişte site-uri pe care ea le-a postat fără să se gândească dacă sunt adevărate sau false. Adică răul acesta poţi să îl faci doar dacă eşti un om rău.
Şi eu, la rândul meu, puteam să îi face ei foarte mult rău, să o postez la rândul meu cu anumite chestii, dar eu nu îi plătesc omului cu aceeaşi monedă. Şi atunci am preferat să stau să îmi văd de viaţa mea“, a mai spus blondina.
sursa