In ultimele saptamanii, acest virus face victime in mare numar, dar o romanca eroina salveaza oamenii in italia, fiind voluntara, relateaza spynews.ro.
Aceasta romanca de opt ani este voluntara in Italia, si din acest gest a fost premiata cu medalie de bronz.
Citește și: Nikolai Patrușev: Declarații controversate despre viitorul Moldovei, Ucrainei și poziția Uniunii Europene
Cătălina verifică toţi pasagerii de pe aeroport.
Până acum, ea a întâlnit o singură persoană cu simptome de infectare, însă, în urma testului, a fost declarat negativ.
Citește și: O pensionară a avut nevoie de trei ambulanțe pentru a ajunge la spital
Totuşi, emoţiile pe care le resimte de fiecare dată nu sunt puţine, mai ales că în Italia călătoresc mulţi români.
„Este un risc, este un foarte mare risc.
Citește și: Epidemia de chikungunya lovește insula Réunion: autoritățile declanșează măsuri de urgență
Sunt conştientă, dar îţi spun cum am spus şi la început.
O fac cu tot sufletul, nu suntem plătiţi, nu avem voie să primim nimic din partea persoanelor pe care le ajutăm.
Trebuie să o faci cu inima, trebuie să o faci cu lacrimi, trebuie să o faci cu emoţie”, spune Cătălina.