Salariile din România, diferențe uriașe între județe: cele mai mici sunt în Teleorman, Vaslui și Suceava

Salariile din România prezintă diferențe semnificative între județe, cele mai mici venituri fiind înregistrate în Teleorman, Vaslui, Suceava, Vrancea și Hunedoara, unde angajații câștigă în jur de 4.000 de lei net.

În contrast, angajații din marile orașe beneficiază de salarii mai mari, datorită investițiilor și oportunităților oferite de industrie și servicii, relateaza stirileprotv.ro. Capitala se menține pe primul loc, cu un salariu mediu net ce depășește 8.000 de lei, urmată de județul Cluj, cu peste 7.000 de lei net.

Județele Cluj, Timiș, Sibiu, Ilfov și Brașov se clasează, de asemenea, printre cele cu salarii medii nete peste 5.600 de lei. Aceste diferențe sunt influențate de dezvoltarea economică și prezența centrelor universitare.

Cu toate acestea, costul vieții în marile orașe este considerabil mai ridicat. În București, chiria pentru un apartament cu două camere poate depăși 600 de euro, iar în Cluj-Napoca, prețurile ajung până la 800 de euro pentru un apartament similar.

În județele cu salarii mici, precum Teleorman, Vaslui și Suceava, oportunitățile profesionale sunt limitate, iar populația este în mare parte îmbătrânită.

Pe fondul inflației de aproape 11% în luna mai, scumpirile recente au anulat efectul majorărilor salariale, astfel încât mulți români nu resimt o îmbunătățire a nivelului de trai.

De la Parteneri