Scandal pe bani înaintea barajului pentru Mondial: Vochin dezvăluie primele neacordate jucătorilor

România a revenit în situația de a juca barajul pentru un Campionat Mondial, precedenta experiență fiind în 2013, când tricolorii au încheiat grupa preliminară pe locul al doilea, în spatele Olandei, obținând dreptul de a disputa barajul împotriva Greciei. La acel moment, primul meci în deplasare s-a încheiat cu 3-1 pentru greci, iar returul de la București a fost egal, 1-1.

Atmosfera din vestiarul naționalei a fost tensionată, iar Andrei Vochin, mâna dreaptă a lui Burleanu, a dezvăluit pentru Fanatik că scandalul a izbucnit înainte chiar de meciul retur, din cauza primelor acordate oficialilor FRF, și nu jucătorilor.

Conflictul din vestiar și detaliile primelor

Vochin a povestit că în 2013, la barajul cu Grecia, România nu era favorită, existând patru variante de adversari: Portugalia, Ucraina, Croația și Grecia, cea mai bună fiind Ucraina.

Primul meci a fost la ei, am pierdut cu 3-1. Am egalat repede prin Bogdan Stancu, dar până la pauză am mai primit un gol, iar în repriza a doua am mai luat unul”, a amintit acesta.

El a mai explicat că diferența de valoare dintre echipe nu era mare, amintind că România a învins Grecia cu 1-0 la Pireu, la un an după baraj, printr-un gol al lui Marica. Returul barajului a fost 1-1, iar înainte de meci, scandalul a izbucnit în vestiar când jucătorii au aflat că Mircea Sandu și ceilalți conducători FRF luaseră prime pentru baraj.

Nemulțumirea fotbaliștilor a fost amplificată de faptul că FRF le ceruse să răspundă rapid dacă doresc prime pentru baraj și calificare, iar răspunsul nu a venit la timp.

Jucătorii care au terminat pe locul 2 în grupă nu au luat niciun ban. Li s-a spus dacă vor primă, nu au răspuns, iar șefii au luat 25.000 de euro. Problema nu era că au luat bani ei, ci că jucătorii nu au primit și ei”, a explicat Vochin, menționând că era un schimb de generații și că venea echipa de la FCSB, a lui Regecampf.