Scandal monstru între transportatorii de lemne și localnicii din localitatea Babța, comuna Bogdand. Supărați că transportatorii de lemne le-ar strica drumurile, localnicii s-au decis să îi ia la rost pe aceștia.
O astfel de scenă s-a petrecut astăzi, în centrul localității Babța. Localnicul Dumitru Sas a filmat o astfel de scenă.
El se plânge că TIR-uri încărcate cu lemne, cu o greutate de circa 48 de tone, intră pe Drumul Județean 108P din localitate, unde restricțiile de trafic sunt de 7,5 tone.
Citește și: Trei persoane din comuna Crasna, reținute pentru lovire și tulburarea ordinii publice
”Am venit cu căruța, să circul pe drumul din sat, ca tot omul. Și nu am putut de TIR-urile încărcate cu lemne, care pe lângă faptul că ne blochează drumul, îl și distrug. Sunt indicatoare care interzic circulația autovehiculelor cu greutate mai mare de 7,5 tone. Cine le permite să intre și să ne distrugă drumurile?! Nimeni nu face nimic”, a declarat Dumitru Sas .
Mai mult, acesta susține că a luat legătura cu pesoane din conducerea Primăriei Bogdand, care nu mai vor să stea de vorbă cu unii localnici.
De asemenea, șeful de post i-ar fi spus că este în concediu și nu a trimis pe nimeni la fața locului. Acolo unde situația putea degenera cu ușurință!
”Am sunat la poliție și șeful de post mi-a spus că e în concediu. I-am spus să îmi dea numărul altui polițist, dar mi-a spus să sun la Primăria Bogdand. Acolo nu vorbește nimeni cu noi. Ăștia pe cine apără?! Noi plătim impozite aici, noi aici trăim și vrem condiții decente”, a mai spus Dumitru Sas pentru PresaSM.ro.
Oamenii par hotărâți să își facă singuri dreptate dacă autoritățile nu intervin pentru a face lumină în acest caz.
Citește și: Două adolescente dispărute fără urmă în timp ce mergeau spre liceu în Jibou