Un transport de tancuri pentru Ucraina a rămas blocat timp de câteva ore pe DN 1H în zona localităţii Surduc din judeţul Sălaj, după ce unul dintre trailerele pe care se afla un tanc a ieşit în afara părţii carosabile.
„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la intersecția dintre DN1H și DN 1G, în apropierea localității Surduc, județul Sălaj, un transport agabaritic a ieșit în afara părții carosabile, rămânând imobilizat. Nu sunt persoane rănite, încărcătura nu a fost avariată.
Citește și: Noi reguli pentru platformele online la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025
Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri pentru aproximativ două ore”, a anunţat, în această dimineaţă, Poliţia Română.
Ulterior, trailerele cu tancuri au trecut prin vama Halmeu, în Ucraina.
Citește și: Accident în Șomcuta Mare: Mașină răsturnată pe o parte, pompierii intervin pentru asigurarea siguranței
„În această dimineață, 2 august, o semiremorcă care transporta tehnică militară, a ieșit în afara părții carosabile la intersecția Drumul Național 1G cu Drumul Național 1H, din județul Sălaj.
Ansamblul de vehicule făcea parte dintr-un convoi agabaritic și era condus de un cetățean ucrainean, de 54 de ani. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale, respectiv avarierea unui indicator rutier. Traficul a fost restricționat până la repunerea semiremorcii pe partea carosabilă”, se arată într-o informare a IPJ Sălaj.
Citește și: Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, confirmă: „Indexarea pensiilor și salariilor se amână pentru 2025
sursa