Un judecator si înca o persoana, raniti dupa o altercatie in Timisoara

Un judecător şi încă o persoană au fost răniţi după ce au fost implicaţi într-o altercaţie între două grupuri în centrul Timişoarei.

Cea de-a doua persoană rănită aparţinea grupului rival, informează B1.ro.

Citește și: Fraudă masivă în Delta Dunării: Român trimis în judecată de Parchetul European pentru utilizarea ilegală a fondurilor europene

Cei doi au fost transportaţi la spital, iar o anchetă se desfăşoară în acest caz.

În jurul orei 05:00 dimineaţa a avut loc o altercaţie între două grupuri, în zona Catedralei din Timişoara, în care au fost implicate opt persoane. A fost întocmit dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi pentru încăierare„, a declarat Ionuţ Sârbu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş.

Citește și: Poșta Română inițiază un program de plecări voluntare pentru reorganizarea companiei