Un medic de la Ambulanţă, confirmat cu COVID-19, a murit. Avea 51 de ani

Un medic în vârstă de 51 de ani de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Olt, confirmat cu COVID-19 pe 20 mai, a murit, luni, la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, potrivit directorului cancelariei prefectului judeţului Olt, Andreea Asan.
Medicul avea mai multe comorbidităţi, respectiv obezitate, diabet zaharat de tip 2, hipertensiune arterială.

El avea domiciliul în judeţul Vâlcea, iar după confirmarea infectării cu noul coronavirus a fost internat la o unitate medicală din Vâlcea, de unde a fost transferat, în stare gravă, pe 25 mai, la Institutul „Matei Balş”.

Citește și: Pasajul Italsofa Baia Mare – Groși: Investiție pentru infrastructură modernă prin PNRR

Începând din 18 mai, la Ambulanţa Olt au fost înregistrate 21 de cazuri de COVID-19 în rândul angajaţilor, medici, asistenţi, ambulanţieri, precum şi şase cazuri de contaminare în rândul unor contacţi ai acestora.

Mai mult aici.

Citește și: Dan Diaconescu, condamnat la 8 ani și 4 luni de închisoare