
Cel puțin 11 persoane au fost înjunghiate sâmbătă, 26 iulie, în fața unui supermarket din Michigan, Statele Unite. Autoritățile au reținut un suspect, iar ancheta este în desfășurare.
Martorii spun că atacatorul a înjunghiat la întâmplare
Incidentul violent a avut loc în fața și în interiorul unui supermarket, iar atacatorul, un bărbat de 42 de ani, a fost capturat de poliție la scurt timp după producerea agresiunii. Potrivit Romaniatv, autoritățile au declarat că atacatorul ar fi acționat singur și a folosit un cuțit pliabil pentru a răni victimele.
„Conform informațiilor pe care le avem, acestea sunt acte aleatorii”, a precizat un reprezentant al poliției într-o conferință de presă. Locuitorii au fost îndemnați să evite zona în care a avut loc atacul, în timp ce investigațiile continuă.
Printre victime se află cel puțin trei persoane care au avut nevoie de intervenții chirurgicale, fiind grav rănite. Un martor ocular a povestit că a auzit țipete și a văzut atacatorul alergând prin magazin, împingând și înjunghiind oamenii la întâmplare.
Atacul ar fi început la casele de marcat și s-a extins până în zona farmaciei magazinului. Unele persoane aflate în interiorul supermarketului au intervenit și au contribuit la prinderea agresorului înainte de sosirea forțelor de ordine.







