Constantin Enceanu: „Inima lui Petre n-a mai rezistat și a plecat dintre noi”

Renumitul interpret de muzică populară Petrică Mîțu Stoian s-a stins la spitalul din Reșița, în urma unor complicații post-COVID.
Este doliu în muzica populară! Petrică Mîțu Stoian, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din România, a murit în urmă cu câteva momente. Acesta fusese internat de urgență pe secția de ATI a spitalului de Ugență Reșița, după ce a suferit niște complicații post-COVID.
A ajuns în stare extrem de gravă la spital, iar medicii erau rezervați în ceea ce privește șansele sale de supraviețuire. În ciuda eforturilor cadrelor medicale de a-l ține în viață, inima acestuia a cedat, iar tot ce au mai putut face a fost să-i declare decesul.
Constantin Enceanu, coleg de breaslă cu Petrică Mîțu Stoian și, de asemenea, prieten extrem de aproapiat, a dezvăluit, printre lacrimi, că s-a făcut tot posibilul pentru ca artistul să fie transferat la un spital din București, însă organismul său a cedat din cauza complicațiilor grave.
Mi-a zis ca pleacă, a zis ca vrea să se refacă, plămânii să-i revigoreze.

Când am aflat azi că-i este rau nu mi-a venit sa cred. Am aflat de la profesorul Gușman. După prima ședință s-a simșit bine, apoi a mers seara în cameră și în jurul orei 1-2 s-a simtit rău. La 3 l-au luat cu Salvarea si l-au dus. Părea spre dimineață că este mai bine. De la ora 13 lucrurile au început să se complice si iată că s-au complicat atat de tare…ne-am
străduit să facem tot posibilul să-l aducem în Capitală. Aveam promisiuni că mâine, la prima oră, elicopterul va fi acolo si-l va duce, dacă va rezista. Din nefericire, inima lui Petre n-a mai rezistat și a plecat dintre noi”, a declarat Constantin Enceanu, bun prieten cu regretatul interpret de muzică populară.

Citește și: Grigore Leşe, transportat de urgenţă la spital după un recital emoţionant la Gala Premiului „Mihai Eminescu”

sursa