
Dana Budeanu a reluat subiectul plecării sale de la PRO TV, acuzând-o pe Oana Gheorghiu, cofondatoarea Asociației „Dăruiește Viață”, că ar fi avut un rol important în campania care a dus la eliminarea rubricii sale de modă din cadrul postului.
Budeanu: „A fost o dublă măsură când a fost vorba de voi”
Scandalul dintre cele două a început în urmă cu câțiva ani, după ce PRO TV i-a cerut Danei Budeanu să își retragă o postare de pe Facebook în care susținea că Oana Gheorghiu și alte membre ale ONG-ului ar fi făcut campanie electorală pentru Nicușor Dan. Budeanu a refuzat, iar colaborarea cu postul a luat sfârșit.
Într-o nouă reacție, publicată pe Instagram, Budeanu o acuză pe Gheorghiu de ipocrizie și spune că aceasta aplică „dubla măsură”, în condițiile în care, acum, vicepremierul încearcă să justifice propriile postări controversate despre Donald Trump.
„Păi atunci ce a contat, că am scris adevărul pe Facebook și s-a făcut scandal? Ați sunat la PRO TV, v-ați unit să mă dați afară. Eu nu aveam contract, nu luam bani, dar făceam audiență cât două emisiuni la un loc. Ce a contat, dacă era doar opinia mea de cetățean?”, a spus Dana Budeanu, reluând acuzațiile la adresa Oanei Gheorghiu și a celor care, în opinia ei, au contribuit la retragerea rubricii sale.
„Dubla măsură e doar când e vorba de voi”
Creatoarea de modă susține că a fost sancționată pentru o opinie personală, în timp ce alți oameni publici pot face afirmații politice fără consecințe. Ea consideră că plecarea sa de la PRO TV a fost rezultatul unei presiuni colective venite din zona susținătorilor USR și a celor implicați în activismul civic.
„E dublă măsură când e vorba de voi, #reziștii. Eu am fost singură, fără sprijin, dar am spus mereu ce cred. Asta a deranjat”, a mai adăugat Budeanu.








CNC: revoluția controlului numeric în prelucrare modernă
Daca sunteti pasionat de gradinarit, este o idee buna sa infiintati o firma de amenajari ale...
De ce tot mai mulți utilizatori preferă platformele simple
Managementul Riscului de Îngheț: Cum salvăm culturile de primăvară în fața oscilațiilor termice
Președintele Poloniei a vizitat sanctuarul urșilor de la Zărnești și a adoptat un urs
Cum arată o platformă utilă în viața de zi cu zi
Un obicei simplu care îți poate schimba modul în care privești fiecare zi
Ghidul călătorului informat: Cum să faci corect o rezervare online pentru vacanță în 2026?
RCA în 2026: Tarifele de referință au crescut cu peste 12%. Cine plătește mai mult și unde a...
De ce contează contextul unei zile
De la informație haotică la claritate zilnică
5 Greșeli fatale care îți pot distruge grădina la primul îngheț de primăvară
Tehnologie CNC: investiție strategică pentru competitivitate
Îngrijire profesională animale de companie în Târgu Mureș: soluții locale pentru stăpâni res...
Rată mai mică sau perioadă mai scurtă? Cum alegi inteligent un credit ipotecar cu ajutorul u...
AUR acuză: suntem ignorați la Cotroceni, deși reprezentăm jumătate din țară