Educatoare din Gorj, prinsă aproape în comă alcoolică la volan. Polițiștii au rămas șocați la testarea cu etilotestul

O femeie de 34 de ani, cadru didactic la o școală din Drăguțești, a fost oprită în trafic în toiul nopții și depistată cu o alcoolemie uriașă.

O educatoare din județul Gorj a fost prinsă de polițiști în noaptea de sâmbătă spre duminică, 25 spre 26 octombrie, conducând în stare avansată de ebrietate. Tânăra, în vârstă de 34 de ani, preda la o unitate de învățământ din localitatea Drăguțești și se afla la volanul unui autoturism pe drumul județean DJ 673A, în zona Mătăsari.

Potrivit polițiștilor, femeia a fost oprită pentru un control de rutină, însă comportamentul ei a trădat imediat faptul că nu era în deplinătatea facultăților. Testarea cu aparatul etilotest a confirmat suspiciunile oamenilor legii — rezultatul a indicat o alcoolemie de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare care o plasa în pragul comei alcoolice.

„La data de 25 octombrie 2025, în jurul orei 01:45, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au depistat în flagrant o femeie de 34 de ani, din comuna Mătăsari, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 673A, având o concentrație alcoolică de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Femeia a fost transportată la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

În urma incidentului, educatoarea a rămas fără permis de conducere și s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Cazul a provocat indignare în comunitatea locală, mai ales având în vedere profesia femeii. Conducerea școlii din Drăguțești a fost informată și urmează să decidă măsurile disciplinare și administrative care se impun.

sursa

Publicitate
De la Parteneri