Actualitate

Gabriela Firea explică decizia de a organiza un târg de sărbători în Piaţa Victoriei: Nu intenţionăm să intrăm în conflict cu nimeni

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a explicat, miercuri, decizia de a organiza un târg de sărbători în Piaţa Victoriei, locul tradiţional de întâlnire a celor care protestează faţă de legile justiţiei şi cer demisia Guvernului, afirmând că ”accentul trebuie pus pe lucrurile care ne unesc, şi nu pe cele care ne dezbină”. Firea a respins acuzaţiile potrivit cărora ar încerca să blocheze manifestaţiile şi, făcând appel la spiritul Crăciunului, îndeamnă la bucurie în ”luna darurilor, prieteniei, bunăvoinţei, solidarităţii şi altruismului”.
Gabriela Firea a explicat, miercuri, într-un comunicat de presă, decizia de a organiza un târg de sărbători în Piaţa Victoriei.

„Cred cu tărie că accentul trebuie pus pe lucrurile care ne unesc, şi nu pe cele care ne dezbină, mai ales că pe 1 Decembrie vom marca intrarea în Anul Centenarului Marii Uniri! În acest spirit, am considerat că Sărbătorile de Iarnă – Moş Nicolae, Crăciunul, Anul Nou – trebuie celebrate într-un mod în care să aducă bucurie cât mai multor locuitori sau vizitatori ai oraşului nostru”, a spus primarul general al Caitalei.

Firea a explicat că, în toate capitalele europene, „spaţiile publice se transformă, la sfârşitul anului, făcând loc evenimentelor legate de Sărbători sau pur şi simplu devenind mai vesele, mai luminoase, mai prietenoase”.

„Acelaşi lucru ne-am propus şi noi să facem în Bucureşti, cu bună credinţă şi fără niciun fel de alte gânduri ascunse. Nu intenţionăm să intrăm în conflict cu nimeni şi nici să restrângem în vreun fel drepturile cetăţenilor. De aceea, sunt cu atât mai greu de înţeles luările de poziţie eminamente politice în legătură cu evenimentele organizate de Primărie pe parcursul lunii decembrie. Spiritul Crăciunului presupune să fim, dacă nu mai buni, măcar mai toleranţi şi să învăţăm să privim cu mai multă atenţie la nevoile celor de lângă noi. Să ne bucurăm, aşadar, împreună, de luna decembrie- o lună a darurilor, prieteniei, bunăvoinţei, solidarităţii şi altruismului”, a mai spus Gabriela Firea.

Protestele anti-coruptie vor fi interzise după ce Primăria Capitalei, condusă de Gabriela Firea, a aprobat organizarea târgului de sărbatori „Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă” exact în Piaţa Victoriei, unde au loc mitingurile împotriva modificării legilor Justiţiei. Astfel, Piaţa Victoriei va fi ocupată de târg (al treilea din Bucureşti) între 2 -20 decembrie. Protestatarii au anunţat însă că vor fi prezenţi în piaţă pentru a-şi continua manifestaţiile.

Romaniatv.net