Actualitate

Gunoi de om retinut dupa ce a violat pe strada o femeie care se întorcea de la serviciu!

Un tânăr de 26 de ani din județul Alba a fost reținut, azi, fiind acuzat că a acostat în timpul nopții trecute, o femeie care se întorcea de la serviciu, a dus-o pe o stradă lăturalnică, unde a violat-o, iar apoi i-a furat telefonul și cei 74 de lei pe care îi avea la ea.
Potrivit unui comunicat de presă trimis, joi, de Poliție Alba, un tânăr de 26 de ani, din Galda de Jos, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt și viol, fapte reclamate de o femeie de 41 de ani din comuna Cricău, a fost reținut.

Se pare că, azi noapte, în timp ce femeia se deplasa de la stația de autobuz spre casă, ar fi fost acostata de tânăr și dusă, cu forța, pe o stradă lăturalnică unde ar fi violat-o. După comiterea violului tânărul i-ar fi furat femeii telefonul mobil si suma de 74 de lei”, potrivit Poliției Alba.

Tânărul nu are un loc de muncă stabil și se ocupă de îngrijirea animalelor. Acesta va fi prezentat, vineri, Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba, pentru dispunerea măsurilor legale.