
Duminică, un nou incendiu a izbucnit, de această dată la intrarea în stațiunea Mamaia din Constanța, afectând o clinică privată scrie romaniatv.ro
Pompierii constănțeni au fost alertați să intervină în cursul zilei de duminică, 10 decembrie, la Constanţa, mai exact în stațiunea Mamaia, la Clinica de Recuperare Visa Med, unde a fost semnalat un incendiu.
Se pare că focul s-a declanșat în zona saunei. O persoană se afla în interior și a reușit să se autoevacueze în condiții de siguranță. La fața locului, intervin patru autospeciale de stingere echipate cu apă și spumă, precum și patru echipaje SMURD B din Constanţa pentru a gestiona situația de urgență.







