Incendiu la Spitalul Penitenciar Poarta Albă: O persoană şi-a dat foc

Un incendiu a izbucnit marți la Spitalul Penitenciar Poarta Albă, declanșând intervenția rapidă a autorităților. Planul Roșu de Intervenție a fost activat la ora 13:16, după ce o persoană s-a autoincendiat în cadrul unității. Pompierii au reușit să lichideze focul la ora 13:32.

La fața locului au intervenit cinci echipaje SMURD, șase autospeciale de stingere, două autoscări și o autospecială pentru transportul victimelor multiple.

Incendiu la Spitalul Penitenciar Poarta Albă

Din primele informaţii, este vorba despre o victimă care s-a autoincendiat. Incendiul a fost lichidat la 13.32. Se procedează la ventilarea spaţiilor. Au fost evacuate 34 de persoane, relocate în curtea de plimbare”, au anunţat reprezentanţii ISU Dobrogea potrivit romaniatv.net

În total, 34 de persoane au fost evacuate și relocate în curtea de plimbare, în timp ce pompierii au ventilat spațiile afectate de fum.

Autoritățile investighează circumstanțele incidentului, iar echipele medicale se asigură că toate persoanele evacuate sunt în siguranță.