Social

InfoCons: Atenție la achiziționarea măștilor!

Reprezentanții InfoCons atrag atenția asupra faptului că în momentul în care cumpără măști de protecție din farmacie sau din alte puncte de comercializare, românii trebuie să fie atenți la mai multe informații care trebuie să fie menționate pe eticheta produselor.

„Chiar dacă trecem printr-o perioadă mai dificilă trebuie să fim atenți de unde, ce și cum cumpărăm. Dacă nu suntem atenți la informațiile de pe etichetă, uneori produsele achiziționate ne pot pune în pericol sănătatea! Citiți informațiile de pe etichetă, termenul de valabilitate, modalitatea de depozitare, modul de utilizare, grupele de vârstă pentru care se poate utiliza produsul! Păstrați bonul fiscal, dacă va fi nevoie să depuneți o reclamație!

Fiecare dintre noi trebuie sa fim mai vigilenți când cumpărăm produse care ar trebui să ne protejeze! Pentru a sesiza o problema sau ceva suspicios, nu uitați că puteti apela 021-9551 numărul unic de Protecția Consumatorilor sau fiți alături de noi, de InfoCons!

Citeste eticheta cu o9atitudine!!!”, a transmis președintele InfoCons, Sorin Mierlea.

Astfel, pe eticheta măștilor de protecție trebuie să fie precizate, în limba română: instrucțiunile de folosire; compoziția materialului utilizat; elementele de identificare si caracterizare (denumirea producătorului/importatorului/dstribuitorului și adresa sediului în Romania; Existenta marcajului CE; declarația de conformitate; informații privind depozitarea; lotul sau numărul seriei ori alt element care să permită identificarea măștii; menționarea mărimirii măștii; riscul împotriva căruia sunt destinate să protejeze; adresa de internet la care poate fi accesată declarația de conformitate, se arată într-un comunicat al InfoCons.

De asemenea, măștile care sunt depozitate în cutii trebuie să fie ambalate la set sau individual.

”Cea mai simplă modalitate de a ne asigura că o mască este conformă este verificarea cutiei de ambalare a acesteia pe care este obligatoriu a fi inscripționat marcajul CE care asigură coformitatea cu standardul european SR EN 149:2001 însoțit de clasa FFP, sau marcajul N95 care asigură conformitatea cu standardul US National for Occupational Safety and Health (NIOSH) și orientează asupra capacității de filtrare.

De asemenea, pe cutie mai trebuie inscripționat pentru ce particule microbiene a fost testată masca, inclusiv existența protecției antivirale, dimensiunea particulelor filtrate și optional standardul de testare pentru verificarea eficienței de filtrare antibacteriană (SR-EN 14683/2019)”, mai explică reprezentanții InfoCons.

În cazul măștilor chirurgicale, consumatorii pot verifica direct dacă acestea sunt formate din trei straturi sau nu.
Există mai multe standarde în baza cărora sunt stabilite criteriile minime pe care trebuie să le îndeplinească semi-măștile filtrante/ măștile faciale de uz medical. Acestea sunt:

o SR EN 149+A1:2010 – Aparate de protecție respiratorie. Semi-măști filtrante împotriva particulelor. Cerințe, încercări, marcare.

o SR EN 14683+AC:2019 – Măștile faciale de uz medical. Cerințe și metode de încercare

Măștile de uz medical sunt de trei tipuri: I, II gi IIR, iar caracteristicile lor sunt eficiența de filtrare bacteriană, căderea de presiune (respirabilitatea) și rezistența la stropire.

sursa