Ionuț Moșteanu, despre retragerea trupelor SUA din România: „Apărarea țării nu este vulnerabilă. Aliații sunt aici, lângă noi”

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat marți că va veni în Parlament pentru a clarifica situația privind retragerea unor trupe americane din România, atunci când programul premierului va permite. El a precizat că o parte dintre discuții implică informații clasificate și confidențiale, care pot fi prezentate doar într-un cadru restrâns.

„Apărarea României nu e vulnerabilă”

Moșteanu a subliniat că România beneficiază de o prezență consistentă a aliaților NATO, mai ales în aceste zile, când la București se desfășoară NATO Industry Forum, un eveniment cu peste 900 de participanți din întreaga lume. Totodată, miercuri este așteptată și vizita secretarului general al NATO, în contextul mai multor întâlniri pe teme de securitate.

„Aliații sunt aici, lângă noi. În prezent are loc cel mai mare exercițiu militar al anului, desfășurat împreună cu partenerii noștri. Apărarea României nu este vulnerabilă, pentru că facem parte dintr-o alianță defensivă, care ne garantează securitatea și echilibrul strategic”, a afirmat ministrul.

Drone la graniță și mobilizare aeriană

Moșteanu a amintit că, în noaptea precedentă, au fost detectate drone căzute în zona Izmail, aproape de granița cu România, iar avioanele F-16 românești și Eurofighter-urile germane dislocate la Mihail Kogălniceanu au fost ridicate pentru misiuni de patrulare.

„Apărarea și descurajarea nu țin doar de numărul trupelor, ci și de capacități, echipamente și viteza de reacție. NATO lucrează acum la consolidarea apărării antiaeriene pe flancul estic și la îmbunătățirea mobilizării și a comenzii integrate”, a adăugat el.

Reacție la decizia SUA de redistribuire a trupelor

Întrebat despre retragerea unor contingente americane, ministrul a recunoscut că ar fi preferat ca trupele să rămână în România, însă decizia luată de administrația SUA este una strategică și a fost anticipată.

„Semnalele transmise de partenerii americani au fost clare: Europa trebuie să investească mai mult în propria apărare. Noi am înțeles acest mesaj. România a alocat 2,17% din PIB pentru Apărare anul trecut, iar în 2025 vom depăși probabil 2,3%. Alte state, precum Polonia, merg deja spre 5% din PIB”, a explicat Moșteanu.

Ministrul a conchis că România rămâne un pilon important al flancului estic NATO, iar cooperarea cu partenerii americani și europeni continuă fără sincope.

De la Parteneri