Kelemen Hunor: „Dacă PSD nu vine cu o coaliţie, PNL are prioritate”

UDMR va merge la consultările care vor avea loc cu preşedintele Klaus Iohannis, după ce moţiunea de cenzură a fost adoptată marţi de Parlament, iar dacă PSD nu vine cu o coaliţie, „PNL are următoarea prioritate”, a declarat, pentru AGERPRES, liderul Uniunii, Kelemen Hunor.
Kelemen Hunor anunță că s-a consultat joi cu reprezentanţii organizațiilor județene și teritoriale ale UDMR, pentru a cunoaște opinia comunităților locale de la Brașov la Satu Mare, de la Bistrița la Timișoara, despre activitatea guvernamentală de până acum a UDRM, despre realizările miniștrilor. Discuții au fost și pentru planificarea acțiunile viitoare.

Reacțiile oamenilor ne confirmă faptul că am lucrat bine, trebuie să rămânem la guvernare și am acționat corect atunci când nu ne-am angajat în lupta politică internă a celorlalte partide: am fost raționali și ne-am concentrat pe problemele și interesele țării și ale societății. Săptămâna viitoare vom participa la consultările de la Cotroceni convocate de președinte. Așteptarea societății, și interesul UDMR este de asemenea ca această criză să fie rezolvată cât mai curând posibil, deoarece trebuie găsite soluții suplimentare la problemele cauzate de prețurile galopante ale energiei, iar situația pandemică poate fi gestionată doar de un guvern puternic. Un lucru este sigur: noi și de acum înainte vom reprezenta stabilitatea și raționalitatea”, a spus Kelemen Hunor.
Ne vom duce la consultări. Noi tot timpul mergem la consultări, indiferent unde ne aflăm, de ce parte a Parlamentului – în opoziţie sau la guvernare. Mergem la consultări şi, bineînţeles, după consultări, vom şti cine cu ce propunere vine, cine ce propunere are, după care urmează o nominalizare şi, bineînţeles, o dezbatere a unui program şi a listei de guvern”, a precizat Kelemen Hunor

Citește și: Călin Georgescu și insistența pentru reluarea turului doi: strategii, acuzații și implicații

sursa