Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat vineri referitor la testarea pentru noul coronavirus. Specialiştii OMS susţin că nu există dovezi prin care testele serologice să arate dacă o persoană are imunitate sau dacă nu riscă să se reinfecteze.
„Aceste teste pentru anticorpi vor putea măsura acel nivel de prezenţă serologică, acel nivel de anticorpi, dar asta nu înseamnă că cineva cu anticorpi este imun”, a declarat dr. Maria Van Kerkhove, director la OMS pentru boli emergente şi zoonoză, la sediul instituţiei din Geneva, contorm postului CNBC.
Specialiştii OMS susţin că aşa numitele teste serologice sau pentru anticorpi pot indica dacă o persoană a avut noul coronavirus şi a fost fie asimptomatică, fie recuperată.
Citește și: Laptele de Aur, Băutura Care Te Scapă de Stres și Insomnie
Peste 560.000 dintre cele 2,1 milioane de cazuri de coronavirus din întreaga lume s-au recuperat, arată datele Universităţii Johns Hopkins.
Chiar şi în aceste condiţii, specialiştii în boli infecţioase susţin că numărul total de cazuri de infecţie cu noul coronavirus este probabil mult mai mare. Motivul: nu toţi oamenii infectaţi sunt detectaţi.
Citește și: Mituri și adevăruri despre implanturile dentare