
Parlamentul European a adoptat marți un raport prin care solicită Comisiei Europene să propună o legislație comună privind definirea violului în toate statele membre. Textul a trecut cu 447 de voturi pentru, 160 împotrivă și 43 de abțineri noteaza digi24.ro.
„Doar «da» înseamnă «da»”
Miza documentului adoptat la Strasbourg este simplă, dar cu implicații profunde: violul să fie definit uniform în toată Uniunea Europeană, pe baza consimțământului liber exprimat, informat și revocabil. Eurodeputații subliniază explicit că tăcerea, lipsa de rezistență, absența unui refuz verbal, consimțământul anterior sau orice relație anterioară nu pot fi interpretate drept acord.
Parlamentul cere și statelor membre care încă folosesc definiții bazate pe forță sau violență să își alinieze legislația la standardele internaționale, inclusiv la Convenția de la Istanbul, ratificată de UE în 2023.
Ce aduce nou cadrul juridic propus
Raportul merge mai departe decât o simplă definiție. Eurodeputații cer ca noțiunea de consimțământ să fie evaluată în context — inclusiv în situații care implică amenințări, abuz de putere, intoxicație, dizabilitate sau vulnerabilitate.
Un element important îl reprezintă recunoașterea reacțiilor la traumă în legislație și în practica judiciară. Imobilizarea tonică sau supunerea excesivă — reacții involuntare ale corpului în fața pericolului — nu trebuie interpretate ca acceptare tacită.
Sprijin concret pentru victime
Parlamentul nu se oprește la legislație. Documentul adoptat solicită o abordare centrată pe victime, care să includă asistență medicală imediată, sprijin psihologic, asistență juridică și servicii de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv acces la avort legal și în condiții de siguranță.
Eurodeputații cer și înființarea unor centre de criză deschise non-stop, cu servicii gratuite, disponibile oricărei victime.
Formare obligatorie și campanii la nivel european
Raportul impune și pregătire obligatorie pentru toți profesioniștii care pot intra în contact cu victimele — polițiști, judecători, procurori, avocați și personal medical. Comisia este invitată ca în 2026 să lanseze campanii la nivelul UE privind consimțământul și autonomia corporală, dar și acțiuni împotriva miturilor despre viol și propagandei anti-gen din mediul online.
Vocile din spatele raportului
„Este inacceptabil ca femeile să nu fie protejate prin principiul «doar da înseamnă da». Din 2023, Franța, Finlanda, Luxemburg și Olanda au introdus legi bazate pe consimțământ. Acum este momentul să elaborăm o definiție europeană comună”, a declarat raportoarea Evin Incir.
Colega sa Joanna Scheuring-Wielgus a invocat cifrele dure: una din trei femei din UE s-a confruntat cu violența de gen, una din douăzeci a fost violată. „Există nenumărate victime în comunitățile noastre, multe care nu vor vedea niciodată dreptatea”, a spus eurodeputata poloneză.







