AgroInfo

Schemă de ajutoare în valoare de 24 de milioane euro aprobată de Comisia Europeană!

Comisia aprobă o schemă de ajutoare în valoare de 24 de milioane EUR notificată de România pentru sprijinirea investițiilor în porturile maritime și interioare în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare în valoare de până la 24 de milioane EUR (118,6 milioane RON) notificată de România pentru sprijinirea investițiilor în porturile maritime și interioare în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei
Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar de criză și de tranziție privind ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 9 martie 2023 pentru a sprijini măsuri în sectoare care sunt esențiale pentru accelerarea tranziției verzi și reducerea dependenței de combustibili. Noul cadru modifică și prelungește parțial cadrul temporar de criză, adoptat la 23 martie 2022 pentru a permite statelor membre să sprijine economia în contextul actualei crize geopolitice; acesta a făcut deja obiectul unor modificări la 20 iulie 2022 și la 28 octombrie 2022.

Măsura notificată de România

România a notificat Comisiei, în temeiul cadrului temporar de criză și tranziție, o schemă de ajutoare în valoare de până la 24 de milioane EUR (118,6 milioane RON) pentru sprijinirea operatorilor portuari privați în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

În cadrul schemei se vor acorda ajutoare sub formă de granturi directe cu o valoare limitată. Măsura, finanțată parțial din fondurile de coeziune, va sprijini operatorii portuari privați pentru ca aceștia să îmbunătățească funcționarea culoarelor de solidaritate Ucraina-UE.

Scopul măsurii este de a remedia deficiențele legate de capacitatea suprastructurii porturilor, printre altele în ceea ce privește achiziționarea de echipamente pentru transportul de mărfuri pe distanțe scurte și extinderea capacităților de depozitare temporară. De asemenea, se va facilita astfel transportul cerealelor și tranzitul prin porturile românești care au nevoie de sprijin urgent pentru a face față fluxurilor tot mai mari de trafic de mărfuri.

Comisia a constatat că schema de ajutoare notificată de România îndeplinește condițiile prevăzute în cadrul temporar de criză și de tranziție. În special, ajutorul (i) nu va depăși 2 milioane EUR pe beneficiar și (ii) se va acorda până la 31 decembrie 2023.

Comisia a concluzionat că schema de ajutoare acordată de România este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu condițiile prevăzute în cadrul temporar de criză și de tranziție. Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

sursa