
Anul acesta, concursul de Titularizare se desfășoară cu o concurență uriașă, fiind înregistrat cel mai mare număr de candidați din promoția curentă din ultimii 17 ani. Potrivit datelor transmise de Ministerul Educației, peste 7.400 de absolvenți ai promoției actuale s-au înscris pentru a obține un post în școli și grădinițe, cu aproape 900 mai mulți decât anul trecut. În total, marți, 39.700 de candidați susțin proba scrisă în cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar.
Cum se desfășoară concursul național de Titularizare
Pentru a participa la examen, toți candidații trebuie să fi promovat inspecțiile speciale la clasă sau probele practice cu minimum nota 5. Dintre cei înscriși, peste 7.400 provin din promoția curentă și sunt absolvenți de licee pedagogice, școli postliceale, universități de licență, masterat sau departamente de pregătire a personalului didactic. Proba scrisă are loc marți, 15 iulie 2025, începând cu ora 9:00, fiind organizată în 121 de centre de concurs, răspândite în 41 de județe și în București.
Inițial, peste 41.300 de candidați și-au depus dosarele de înscriere, iar în perioada alocată înscrierilor, aceștia au avut posibilitatea de a aplica în mai multe județe. Fiecare Inspectorat Școlar Județean anunță pe site-ul propriu repartizarea disciplinelor de concurs în centrele de examinare. Subiectele pentru cele 119 discipline, traducerile în limbile minorităților naționale și baremele de corectare sunt realizate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare și vor fi publicate pe portalul subiecte.edu.ro în ziua susținerii probei.
Durata probei scrise este de patru ore, însă aceasta poate fi prelungită cu una-două ore pentru candidații cu dizabilități, cum ar fi nevăzătorii, persoanele cu deficiențe de vedere severe sau cei care, din cauza unei deficiențe, trebuie să dicteze conținutul lucrării unui profesor asistent de altă specialitate. În aceste cazuri, comisiile județene asigură condițiile necesare pentru egalizarea șanselor și adaptează procedurile de redactare, cu informarea Ministerului Educației și Cercetării. Anul acesta au fost raportate situații speciale pentru 33 de candidați din 13 județe și București.
Pe parcursul concursului, candidații își dovedesc atât cunoștințele de specialitate, cât și didactica disciplinei, conform programelor aprobate prin ordin de ministru. Cei mai mulți candidați s-au înscris la disciplina pentru învățământul preșcolar cu predare în limba română (peste 8.300 de candidați), urmată de învățământul primar cu predare în limba română (peste 6.100), educație fizică și sport (peste 3.600), limba și literatura română (peste 2.300) și limba engleză (peste 2.000).
Evaluarea lucrărilor scrise se va realiza digitalizat, în centre de evaluare organizate la nivel național pe discipline. Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate pe 22 iulie, atât la sediile Inspectoratelor Școlare, cât și online, pe site-ul dedicat. Contestațiile se vor putea depune la sediile Inspectoratelor Școlare sau prin mijloace electronice, la adresele comunicate public de fiecare inspectorat, pe 22 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, și pe 23 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale vor fi publicate pe 30 iulie.
Repartizarea candidaților pe posturile vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată se va face în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, în cadrul ședințelor publice organizate de inspectoratele școlare în perioada 31 iulie – 1 august.
Întregul proces, de la organizarea și desfășurarea probei scrise până la soluționarea contestațiilor, este coordonat de Ministerul Educației și Cercetării, prin Inspectoratele Școlare Județene. Sălile de concurs, sălile de multiplicare a subiectelor, cele de corectare și cele destinate comisiilor de soluționare a contestațiilor sunt toate monitorizate audio-video, pentru a garanta corectitudinea concursului.






