
În zilele noastre, o viață mulțumitoare este legată de aspectul fiecăruia și de sănătatea orală. Pe de altă parte, cei mai mulți oameni înfruntă probleme dentare care pot avea un impact negativ asupra calității vieții lor și a stimei de sine. Pentru cei care râvnesc după un zâmbet sănătos și perfect, tratamentul cu implant dentar este soluția potrivită.
Distrugerea și ulterior absența dinților constituie o problemă reală, în ciuda faptului că înlocuirea acestora este de cele mai multe ori neglijată sau chiar trecută ușor cu vederea. Tratamentul cu implanturi este în mod universal recomandat de către medicii stomatologi. Neținând cont de vârstă sau de motivul din spatele pierderii dinților, acest tratament este mai presus decât orice altă procedură pe care pacientul a avut-o vreodată. În acest articol vei afla ce implică o intervenție chirurgicală de acest tip și avantajele acesteia.
Iată ce ar trebui să știi despre implantul dentar și avantajele acestei proceduri chirurgicale
Metodele moderne de implantologie se dovedesc a fi de un real folos atunci când pierdem un dinte, mai mulți sau chiar toți dinții. Pacienții pot beneficia de o dantură fixă, ancorată pe implanturi, care arată și se simte precum dinții lor naturali. Acest lucru denotă faptul că nu mai sunt nevoiți să renunțe la dinții lor naturali pentru a ancora lucrări precum punțile dentare sau proteze mobile care provoacă disconfort continuu.
Implantul dentar reprezintă metoda sigură și practică de înlocuire a unui dinte sau a mai mulți dinți lipsă. Aceste implanturi sunt proiectate pentru a reda aproximativ 99 la sută funcționalitatea și aspectul unui dinte natural. Poți afla în ce constă tratamentul cu implant dentar dar și avantajele acestei procedurii chirurgicale atât pe site-ul citransilvania.ro, cât și în continuarea articolului:
- Refacerea funcției danturii
Pacienții pot mesteca și vorbi cu ușurință fără stare de nesiguranță sau limitare, deoarece implanturile dentare redau funcția naturală a dinților lor. O coroană dentară personalizată este fixată pe implant după ce este complet integrat. Aceasta este concepută pentru a se potrivi perfect cu restul dinților tăi, făcându-ți zâmbetul perfect.
- Viabilitatea prelungită
În comparație cu alte opțiuni de înlocuire a dinților, un implant este foarte durabil și, dacă pacientul are grijă de dinții săi în mod corespunzător, poate rezista de-a lungul vieții.
- Oferă dinților un aspect natural
Întrucât implanturile dentare sunt atât de asemănătoare dinților naturali, nimeni nu va putea vedea diferența. Veți putea să vă bucurați din nou de un zâmbet frumos și natural fără ca nimeni să știe că ați făcut acest lucru.
- Întreținerea sănătății orale
Pentru acest tratament inovator nu este nevoie de punți dentare sau de șlefuirea dinților adiacenți. Acest fapt ajută la menținerea unei sănătăți orale pe un timp îndelungat.
- Se adaptează perfect structurii osoase
Implantul se va insera în osul maxilar sau mandibular în momentul în care are loc intervenția chirurgicală. Procesul este efectuat sub anestezie locală, ceea ce îl face complet nedureros. Ulterior intervenției de inserare a implantului, este nevoie de câteva luni până la finalul recuperării. În toată această perioadă, implantul este capabil să se integreze în osul maxilar sau mandibular.
Așadar, pentru cei care își doresc un zâmbet impecabil și o sănătate orală de invidiat, tratamentul cu implant dentar este cea mai potrivită opțiune. Înainte de a alege un tratament cu implant dentar, medicul trebuie să verifice starea generală de sănătate a pacientului și starea orală. Acest lucru este necesar pentru a garanta o rată de succes de peste 95% la zece ani. Tratamentul constă în mai mult decât înlocuirea dinților, ajută oamenii să aibă o viață mai bună și mai încrezătoare!
SURSĂ FOTO: Freepik.com