DIICOT anunță sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că din analizele de laborator ale probelor ridicate din curtea lui Gheorghe Dincă, din Caracal, rezultă ”profilul genetic al unei SINGURE persoane, respectiv Măceșanu Alexandra Mihaela”.
De asemenea, procurorii precizează și că cercetările la fața locului vor continua și în cursul zile de sâmbătă.
Redăm, mai jos, comunicatul de presă al DIICOT:
Citește și: Programul magazinelor și băncilor pe 24 ianuarie 2025
DIICOT continuă activitățile începute in ziua de ieri, potrivit comunicării anterioare, prin cercetarea efectuată de echipe complexe, a locuinței inculpatului, echipe formate din procurorii care efectuează UP, polițiști specializați în cercetarea infracțiunii de omor, criminaliști și polițiști din cadrul structurii specializate a IGPR – DCCO.
Precizăm că, în urma analizelor de laborator ale probelor ridicate, efectuate până în prezent, a rezultat profilul genetic al unei SINGURE persoane, respectiv Măceșanu Alexandra Mihaela, concluzie fundamentată științific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinților Alexandrei.
Concluzia ne-a fost comunicată aseară, 2 august, de către reprezentanți ai INML, urmând ca astăzi să ne fie transmis și raportul specialiștilor conținând aceleași date.
După ce a primit datele, DIICOT a procedat la informare in regim de urgentă, conform dispozițiilor art. 1 al. 2 din OUG nr. 78/2016 privind organizarea și funcționarea DIICOT și art. 62 al. 2 din Legea nr. 304/2004 cu modificările și completările ulterioare privind organizarea judiciară.
Citește și: Trei persoane din comuna Crasna, reținute pentru lovire și tulburarea ordinii publice
Concluzia expertizei nu este o informație confidențială în cadrul urmăririi penale, ci este o informație de interes public, care trebuia comunicată familiei, fapt pentru care, familia victimei a fost de îndată și neîntârziat anunțată, din respect și compasiune față de suferința pe care o resimte, având in vedere și solicitarea acesteia in același sens, respectiv de a nu lua cunoștință din alte surse de informare.
În raport de această concluzie, urmărirea penală continuă cu certitudine, între altele și pentru infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 188 al. 1 CP raportat la art. 189 lit. a, h CP.
La finalul activităților din ziua de astăzi, vom reveni cu un nou comunicat / declarație de presă și nu în ultimul rând, transmitem Condoleanțe familiei îndurerate!
sursa