
„Când ne uităm la ceea ce face Rusia în Ucraina, este limpede că neutralitatea nu ne poate apăra. Neutralitatea te poate apăra doar atunci când celelalte state o respectă! Una dintre retoricele propagandei ruse este că neutralitatea înseamnă că țara nu trebui să-și întărească sectorul de apărare, ceea ce nu are niciun sens.
Nu se pune problema schimbarea neutralității, dar, cu siguranță, Republica Moldova ar trebui ajutată să-și consolideze sectorul de apărare şi să fie parte din noua arhitectură europeană de securitate”, a declarat preşedinta Republicii Moldova.
Citește și: Trump avertizează Iranul după un atac Houthi asupra unui portavion american
„Legat de acumularea semnificativă de personal și echipament militar ucrainean în apropiere de granița dintre Ucraina și Transnistria, așa cum au fost constatate de Ministerul apărării din Federația rusă, desfășurarea de artilerie pusă în poziție de tragere, ca și numărul crescut la un nivel fără precedent de zboruri ale dronelor ucrainene deasupra teritoriului Transnistriei, avertizăm SUA, NATO și pe acoliții lor ucraineni să nu întreprindă acțiuni aventuroase.
Susținem cu putere soluționarea oricărui subiect prin mijloace politice și diplomatice. În același timp, să nu aibă nimeni nicio îndoială că Armata Federației Ruse va răspunde la provocările regimului de la Kiev, dacă va avea loc orice fel de acțiune, și vom asigura protecția compatrioților noștri din Transnistria. Orice acțiune care va fi un pericol la adresa lor va fi considerată, în conformitate cu legile internaționale, ca un atac la adresa Federației Ruse”, se arată în comunicatul MAE rus.
Citește și: UE aprobă o plată de aproape 3,5 miliarde de euro pentru reconstrucția Ucrainei