Năstase: „În anii 2000, Petrom avea 50.000 de salariaţi”

Fostul premier Adrian Năstase a explicat, în exclusivitate la România TV, de ce a fost necesară privatizarea Petrom, în anii 2000. Compania cu 50.000 de salariaţi avea datorii uriaşe, care în permanenţă trebuiau acoperite de stat, spune fostul prim-ministru.
Relatarea lui Adrian Năstase vine în contextul votului negativ pe care Austria, ţara de origine a companiei OMV Petrom, l-a dat României în privinţa aderării la Spaţiul Schengen. Veto-ul Austriei de la reuniunea JAI a fost urmat urmată de îndemnuri la boicot și chiar la recuperarea în patrimoniul statului a companiei Petrom și a zăcămintelor de petrol și gaze.
În 2004, în mandatul Guvernului PSD condus de Adrian Năstase, avea loc privatizarea Petrom. Atunci, grupul austriac OMV prelua o participație de 51,01% din capitalul Petrom în urma unei tranzacții de 1,5 miliarde de euro. OMV cumpărase de la statul român 33,34% din acțiuni pentru 669 milioane euro și majorase capitalul social cu 830,6 milioane euro, pentru a ajunge la participația de 51%.

„E greu să-mi reproşez ceva în legătură cu ce s-a întâmplat acum. Din postura mea de profesor sau de preşedinte al Fundaţiei Europene Titulescu nu puteam să fac mare lucru.

Citește și: Călin Georgescu și insistența pentru reluarea turului doi: strategii, acuzații și implicații

Cred că trebuie să judecăm această privatizare în contextul de acum 20 de ani. E foarte uşor să fim deştepţi acum. E totuşi necesar să înţelegem ce s-a întâmplat atunci, care era situaţia Petromului cu 50.000 de salariaţi, cu datorii care în permanenţă trebuiau acoperite de stat, se transformau în datorie publică.

Vorbim de anul 2000, premier atunci era Mugur Isărescu. Documentul ca atare există, este un memorandum în care figurează de la Regia Sării până la tot sistemul bancar. După aceea noi am intrat în negocierile pentru UE. Capitolul pentru energie presupunea finalizarea privatizării Petromului. Şi de aici încep o mulţime de lucruri.

Citește și: Victor Ponta:"Rusia se bucură când orice țară NATO are probleme”

A existat o comisie senatorială care, în 2008, a făcut o anchetă asupra privatizării şi a ajuns la concluzia că din punct de vedere legal nu există niciun fel de problemă şi nici din punct de vedere al preţului cu care s-a vândut.

Se vorbeşte despre 600.000, în realitate, cu majorarea de capital, preţul total a fost de un miliard şi jumătate. Zăcămintele de petrol, 10 miliarde, 100 miliarde sunt ale României şi ele nu au fost transferate către OMV. O parte din zăcăminte au fost concesionate şi în schimbul acelor concesiuni OMV-ul a plătit redevenţe„, a explicat fostul premier Adrian Năstase

Citește și: Controversele din jurul lui Călin Georgescu: Adevăr, Speculații și Manipulare în Spațiul Public

sursa