Un nou studiu arată că adolescenții crescuți în sărăcie sau lipsă de sprijin emoțional dezvoltă mai frecvent depresie și anxietate decât cei expuși la agresiuni directe. Efectele deprivării se transmit din copilărie până la vârsta adultă, prin felul în care iubirea și siguranța devin condiții de supraviețuire, transmit specialiștii.
Deprivarea emoțională: răni invizibile și consecințe pe termen lung
Dr. Gabriela Marc, psiholog clinician principal și lector universitar, explică că „există răni care dor brusc, ca o palmă, și există răni care dor în tăcere, până când devin felul tău de a fi în lume. Sărăcia este una dintre ele”. Copiii crescuți în lipsuri materiale și mai ales emoționale dezvoltă mai frecvent depresie și anxietate. „Bullyingul rănește, dar deprivarea sfărâmă lent structura interioară care dă sens și siguranță. Când lipsește sprijinul emoțional, copilul percepe viața ca nesigură și grea”, adaugă ea.
O cercetare publicată în Epidemiology and Psychiatric Sciences confirmă aceste observații. Echipa condusă de Santosh Giri și Nancy Ross a analizat datele din Longitudinal Study of Australian Children, arătând că traumele părinților în copilărie — sărăcia, neglijența și lipsa sprijinului — cresc riscul de anxietate și depresie la adolescenți. Autorii subliniază că efectele sunt atât psihologice, cât și biologice: experiențele timpurii influențează reacțiile la stres și capacitatea de reglare emoțională.
Dr. Marc subliniază că sărăcia nu este doar materială, ci și emoțională: „Un copil crescut în lipsuri învață să trăiască în alertă, chiar și când nu mai există pericol. Corpul se încordează, somnul devine fragil, pentru că lumea nu oferă siguranță. Lipsa unui adult disponibil transmite mesajul: Nu meriți, nu contezi. În timp, această lipsă de siguranță se transformă în tristețe, neputință și, în adolescență, depresie. Nu e o alegere, e o adaptare la o lume rece.”
Cercetătorii australieni continuă studiul, analizând factorii de reziliență care pot atenua efectele transgeneraționale ale traumelor, cum ar fi relațiile stabile, apartenența la comunitate și identitatea culturală. Santosh Giri declară: „Sperăm ca aceste rezultate să ghideze programe de prevenție centrate pe familie și politici publice de sănătate mintală”.
În România, peste o treime dintre copii cresc cu părinți plecați sau în familii care trăiesc la limita subzistenței. Mulți nu duc lipsă doar de resurse, ci și de atenția și sprijinul emoțional necesar, explică dr. Marc. „Copiii nu se nasc buni sau răi, ci învață din felul în care sunt priviți, atinși, ascultați. Trauma se moștenește prin absența iubirii, prin felul în care firul invizibil al iubirii se rupe zi de zi”.
Vindecarea nu înseamnă uitarea durerii, ci reînvățarea siguranței: „Lipsa se reîntregește prin prezență, printr-un adult care rămâne și printr-o relație sigură. Ceea ce ne aduce înapoi către noi este trăirea siguranței: o respirație care se așază, o atingere care spune «Ești în regulă», o privire care rămâne”.
După publicarea studiului, nenumărați utilizatori din întreaga lume au împărtășit experiențele lor despre sărăcie și neglijență, confirmând că lipsa siguranței emoționale nu dispare odată cu copilăria. Un utilizator pe Reddit scria: „Sunt împotriva ideii că toți adulții ‘merită’ să aibă copii. Dacă nu poți oferi un copilului viața pe care o merită, nu ar trebui să-l aduci pe lume”.
Alți comentatori au atras atenția asupra responsabilității sociale: bullyingul și abuzul verbal trebuie tratate serios, pentru că afectează sănătatea mintală și creează cicluri toxice intergeneraționale. Privarea constantă, chiar și la un nivel scăzut, erodează diferit decât o traumă bruscă; efectele rămân în corp și în modul în care copilul se teme să fie iubit și mai târziu în modul în care adultul percepe viața.
