Extern

O țară super bogată tocmai și-a deschis granițele! Românii pot face bani mulți

O țară super bogată tocmai și-a deschis granițele! Românii pot face bani mulți
O țară super bogată tocmai și-a deschis granițele! Românii pot face bani mulți

Chiar dacă nu e neapărat o perioadă bună de plecat la muncă în străinătate, totuși criza de acum înseamnă și oportunități de angajare pentru salarii mai mari, în special pentru persoane necalificate. O țară europeană în care sunt salarii mari are nevoie disperată de forță de muncă.

Mai exact, este vorba despre Austria, care se confruntă cu o criză fără precedent de oameni care să îngrijească bătrâni.
Autorităţile austriece au primit luni la Viena 231 de îngrijitoare originare din România şi Bulgaria pentru a preveni o penurie de mână de lucru care ar putea surveni din cauza restricţiilor de circulaţie în interiorul Uniunii Europene.

Sectorul de asistenţă pentru persoanele în vârstă din Austria depinde foarte mult de lucrătorii din Europa Centrală obişnuiţi să facă naveta pentru a acorda asistenţă la domiciliu persoanelor în vârstă.

Asistenţii la domiciliu care au sosit luni, în mare parte femei, au fost plasaţi în izolare preventivă în hoteluri. Cazarea, la fel ca şi transportul cu avionul, este asigurată de provincia Austria Inferioară (est) unde vor fi apoi repartizaţi timp de patru până la şase săptămâni, potrivit unui oficial local.

În mod normal, 65.000 de îngrijitori, până la 80% fiind femei din Slovacia şi România, lucrează oficial în Austria, unde 33.000 de persoane au nevoie de asistenţă medicală permanentă.

Dar închiderile frontierelor împiedică venirea prin rotaţie a îngrijitorilor şi există riscul să pună în pericol întregul sistem de asistenţă la domiciliu, personalul slovac lucrând, în general, 15 zile în Austria înainte de a reveni acasă timp de două săptămâni. O parte din acest personal a preferat de asemenea să rămână în ţara de origine.

Asistenţii la domiciliu români, al căror serviciu în Austria durează o lună, nu mai pot tranzita ca de obicei Ungaria.

Autorităţile din Austria Inferioară au declarat că este încă prea devreme pentru a şti dacă va fi necesară crearea unui pod aerian durabil cu aceste ţări.

Îngrijitorii fac parte, la fel ca lucrătorii sezonieri, din categoriile identificate de UE care exercită profesii ”critice” în lupta împotriva pandemiei de coronavirus şi care trebuie să poată continua să circule liber.

Comisia Europeană a cerut luni celor 27 de membri ai blocului comunitar să ”pună în aplicare proceduri simple şi rapide pentru a garanta trecerea uşoară” a acestor lucrători.

Austria a creat, de asemenea, săptămâna trecută, un sistem provizoriu de asistenţă pentru vârstnici dintr-un contingent de 14.600 de tineri.

sursa