Putin condiționează ajutorul umanitar în Mariupol de predarea armelor de către luptătorii ucraineni din oraș

Vladimir Medinski, negociatorul-șef al rușilor, a vorbit despre concesiile pe care le-au făcut ei în negocierile de azi. Americanii sunt reticenți. SUA ţin cont de „ceea ce face Rusia şi nu de ceea ce spune Rusia”, a declarat Antony Blinken, secretarul de stat american. Nici britanicii nu-s prea entizuasmați. „Vladimir Putin învârte cuţitul în rana deschisă a Ucrainei pentru a forţa această ţară şi pe aliaţii săi să capituleze”, a transmis Guvernul de la Londra.

Președintele american Joe Biden a declarat că așteaptă să vadă dacă Rusia își „respectă cuvântul dat” în ceea ce privește reducerea activității militare din Kiev și Cernihiv.

Vladimir Putin i-a spus lui Emmanuel Macron că ucrainenii din Mariupol trebuie să depună armele înainte ca el să accepte o acțiune umanitară.

sursa