Ucraina nu a apucat să se bucure de prea mult timp de relaxare. Numărul mare de cazuri noi de COVID-19 înregistrate a alarmat autoritățile. Astfel, executivul de la Kiev este nevoit să revină la vechile măsuri dure, informează presa internațională.
În ultimele 24 de ore, în Ucraina au fost înregistrate 921 de noi cazuri de COVID-19, un nou record de infectări. Maksym Stepanov, ministru al Sănătății, a decis ca în mai multe zone ale țării să fie reinstaurate restricțiile dure, de la începutul pandemiei de coronavirus.
Citește și: Nikolai Patrușev: Declarații controversate despre viitorul Moldovei, Ucrainei și poziția Uniunii Europene
Scopul guvernului ucrainean este prevenirea unui al doilea val de COVID-19, asemănător celui din luna martie. Potrivit autorităților din Ucraina, 15 din 24 de regiuni au înregistrat o creștere semnificativă a numărului de infectări. Dintre acestea, Lvov și Rivne sunt cel mai puternic afectate.
În Ucraina, țară cu o populație de peste 40 de milioane de oameni, au fost înregistrate până în acest moment 35.000 de cazuri de COVID-19. Dintre aceștia, 985 de oameni au murit, adică 2,8% dintre persoanele infectate.
Citește și: O pensionară a avut nevoie de trei ambulanțe pentru a ajunge la spital
sursa