Un bărbat a căzut dintr-un avion, după ce s-a ascuns în compartimentul roților de aterizare, și s-a prăbușit într-o grădină din Londra, la aproximativ un metru distanță de o persoană care stătea la plajă.
„Am auzit un zgomot și m-am uitat pe geam, de la etaj. Inițial, am crezut că este un vagabond care a adormit în grădină. Avea haine pe el. M-am uitat m-am atent și am văzut că era sânge peste tot, pe gardurile zidite ce înconjoară grădina. Capul lui nu arăta normal. Am înțeles imediat că este vorba despre un om care a căzut de la înălțime mare”, a povestit un vecin al persoanei în curtea căreia a căzut bărbatul.
Bărbatul ar fi fost un pasager clandestin al avionului, care s-a ascuns sub aeronavă, în compartimentul roților de aterizare, înainte ca aceasta să decoleze din Nairobi, Kenya.
Citește și: Social-democrații germani contestă afirmațiile despre o întâlnire între Scholz și Putin înainte de alegeri
Acesta ar fi căzut în timp ce aeronava se apropia de Heathrow, după un zbor de nouă ore, potrivit autorităților.
Poliția Metropolitană a anunțat că trupul neînsuflețit al unui bărbat neidentificat a fost găsit, duminică, într-o grădină din districtul londonez Clapham.
Compania aeriană Kenya Airways a transmis, luni, că poliția a stabilit că acea persoană a căzut de pe avionul acesteia, ce efectuase zborul Nairobi-Londra.
Citește și: Explozie în Faţa unei Secţii de Poliţie din Berlin: Doi Ofiţeri Răniţi, Unul Grav
În compartimentul pentru echipamentul de aterizare al avionului au fost găsite o geantă, o sticlă cu apă și alimente.
„Dacă ar fi căzut cu două secunde mai târziu, ar fi aterizat într-un spațiu public, în care erau sjute de copii. Am vorbit cu reprezentanți ai aeroportului Heathrow. Mi-au spus că se întâmplă astfel de incidente la fiecare cinci ani”, a mai spus persoana care a văzut trupul neînsuflețit al bărbatului căzut din avion.
În prezent, polițiștii încearcă să descopere identitatea bărbatului care a căzut din compartimentul pentru roțile de aterizare.
Incidente similare s-au petrecut anterior. În septembrie 2012, un bărbat în vârstă de 30 de ani din Mozambic, Jose Matada, a murit după ce a căzut de pe roțile de aterizare ale unui avion ce a aterizat în Heathrow, din Angola.