Tragedie în India: trei surori minore au murit după ce s-au aruncat de la etajul 9

Un caz dramatic a avut loc miercuri dimineață, 4 februarie 2026, în orașul Ghaziabad, India, unde trei surori, în vârstă de 12, 14 și 16 ani, și-au pierdut viața după ce au căzut de la etajul 9 al blocului în care locuiau scrie romaniatv.net.

Potrivit informațiilor preliminare, incidentele s-au produs la scurt timp după ce tatăl fetelor le-ar fi confiscat telefoanele mobile. În acea dimineață, cele trei adolescente au ieșit pe balconul apartamentului, au închis ușa în urma lor și au căzut de la înălțime. Vecinii au alertat autoritățile după ce au auzit țipete, însă echipajele de intervenție nu au mai putut salva victimele.

Un locatar a declarat că a observat o persoană pe balcon, aparent pregătită să sară, în timp ce celelalte două încercau să o oprească. Înainte ca cineva să poată interveni, toate trei au căzut.

Mesajul lăsat în urmă de adolescente

Anchetatorii au descoperit un mesaj de adio de opt pagini scris de fete înainte de tragedie. În jurnal, acestea își cereau iertare tatălui și vorbeau despre pasiunea lor pentru cultura coreeană.

Un fragment citat de presa internațională arată că adolescentele considerau această pasiune o parte esențială a vieții lor și spuneau că nu pot renunța la ea.

Autoritățile au mai transmis că, în cameră, pe pereți, au fost găsite mai multe mesaje scrise de fete, care indicau stări de singurătate și suferință emoțională.

Ancheta autorităților

Potrivit tatălui fetelor, acestea deveniseră foarte atașate de telefoanele mobile încă din perioada pandemiei de COVID-19, când petreceau mult timp online. În ultimii ani, interesul pentru cultura coreeană și jocurile de pe telefon ar fi crescut, iar adolescentele nu mai frecventau școala de aproximativ doi ani.

Tatăl a declarat că le-a interzis accesul la telefoane după ce a descoperit că foloseau un joc pe care îl considera nepotrivit pentru vârsta lor.

Poliția investighează în continuare circumstanțele exacte ale tragediei. Anchetatorii spun că nu a fost identificat până acum un joc anume care să fi stat la baza incidentului, deși există indicii că adolescentele petreceau mult timp online.

Există și declarații contradictorii ale martorilor, unele sugerând că două dintre fete ar fi încercat să o oprească pe cea de-a treia, iar căderea ar fi putut fi accidentală.

Dependența de jocuri video, recunoscută ca problemă de sănătate

Specialiștii atrag atenția că utilizarea excesivă a jocurilor video poate deveni o problemă serioasă. Organizația Mondială a Sănătății a inclus, în 2019, dependența de jocuri video în Clasificarea Internațională a Bolilor.

Aceasta este definită ca un comportament persistent de joc care ajunge să aibă prioritate față de alte activități și responsabilități din viața de zi cu zi.

Tatăl adolescentelor a declarat că nu știa amploarea situației și că tragedia este una greu de imaginat pentru orice părinte.