Vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans viziteaza România

Vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, vine astăzi într-o vizită la Bucureşti, ocazie cu care va avea discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis, dar şi cu membri ai Guvernului.

Totodată, va participa la un eveniment organizat de PSD cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la crearea primului partid social-democrat din România. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Frans Timmermans va fi primit, la ora 13,00, la Palatul Victoria, de şeful statului, relatează digi24.ro.

Citește și: Trump lansează un avertisment către Putin în legătură cu Ucraina: „Calea ușoară sau calea grea”

Vicepreşedintele executiv al CE se va întâlni şi cu reprezentanţi ai Guvernului şi cu părţi interesate în vederea discutării Pactului verde european, urmând să aibă o întrevedere cu ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

În cursul dimineţii, el va discuta cu mai mulţi miniştri şi deputaţi în Parlamentul European, printre care: ministrul Muncii, Marius Budăi; ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila; ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu; ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea; ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu; şi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Citește și: Tragedie în Italia: Un român a căzut într-un râu și a murit

De asemenea, Timmermans se va întâlni cu mai multe părţi interesate ale societăţii civile pentru a discuta despre acţiunile de combatere a schimbărilor climatice în România şi despre rolul Comisiei Europene.

El va ţine, totodată, un discurs în deschiderea conferinţei „130 de ani de la crearea primului partid social-democrat din România”.

Citește și: Tragedie în Turcia: Cel puțin 76 de morți într-un incendiu devastator la un hotel din stațiunea Kartalkaya

Lasă un răspuns