Carantină prelungită până la mijlocul lunii octombrie

Carantina în capitala australiană Canberra a fost prelungită marţi de autorităţi cu o lună, până la mijlocul lui octombrie.
Carantină prelungită în Australia. Cei circa 400.000 de locuitori ai Canberrei sunt de o lună constrânşi să rămână acasă, după ce un prim caz de COVID-19 a fost descoperit în oraş. Focarul epidemiologic, legat de varianta Delta, mult mai contagioasă, rămâne limitat, cu 252 de cazuri active şi 276 de persoane vindecate la ora actuală.

Şeful de guvern al Teritoriului capitalei australiene, Andrew Barr, a declarat că autorităţile doresc să continue să limiteze transmiterea virusului şi să vaccineze un număr cât mai mare de persoane. „Este calea cea mai sigură de urmat. Acesta va permite să avem un Revelion, vacanţe estivale şi un an 2022 fără risc”, a declarat el în timpul unei conferinţe de presă.
Aproape 53% dintre persoanele peste 16 ani din acest Teritoriu au primit câte două doze de vaccin, rata cea mai ridicată din imensa insulă-continent, afectată de trei luni de o amplificare a epidemiei în mai multe regiuni.
Campania de vaccinare s-a accelerat în ultimele luni, în special în rândul persoanelor aflate în zone intrate în carantină în sud-estul ţării, în oraşe precum Sydney şi Melbourne, cele mai populate din Australia.

Citește și: Tragedie în Turcia: Cel puțin 76 de morți într-un incendiu devastator la un hotel din stațiunea Kartalkaya

Şefii statelor australiene şi ai statului federal au convenit săptămâna trecută asupra unei foi de parcurs naţionale ce prevede ridicarea restricţiilor şi redeschiderea frontierelor atunci când rata de persoane pe deplin vaccinate se va situa între 70% şi 80%.

sursa

Citește și: CEDO respinge cererea lui Călin Georgescu de suspendare a deciziei CCR privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024