Jocurile Olimpice de vară din 2020 se desfășoară între 23 iulie și 8 august 2021 la Tokyo, în Japonia, cu un an întârziere din cauza pandemiei de COVID-19. Ca alte evenimente sportive majore, și Olimpiada a fost „victima” crizei sanitare globale, care a condus nu numai la o amânare, ci și la implementarea unor protocoale stricte de protecție. Astfel, competițiile se vor desfășura în lipsa spectatorilor.
Jocurile Olimpice încep pe 23 iulie, la Tokyo, cu ceremonia de deschidere
Olimpiada de vară începe oficial pe 23 iulie, când are loc ceremonia de deschidere. Evenimentul se va desfășura pe Stadionul Olimpic din Tokyo. Deși arena are o capacitate de 68.000 de locuri, cu doar câteva zile înainte de start nu se știa exact care va fi numărul de persoane ce vor putea asista la deschidere.
Cu excepția sportivilor, la ceremonie ar urma să participe sub 1.000 de persoane, grupul fiind format preponderent din demnitari străini și alți invitați din categoria VIP, notează agenția niponă Kyodo.
Citește și: Liga Florilor: Minaur Baia Mare începe returul cu ambiții pentru cupele europene
Printre cei prezenți pe stadion se va număra și împăratul Japoniei, Naruhito, iar la eveniment ar urma să participe și prima doamnă a SUA, Jill Biden.
Deși ceremonia de deschiere este programată pentru 23 iulie, competițiile sportive încep încă de pe 21 iulie, cu meciurile de baseball/softball (Australia-Japonia) și de fotbal feminin (Japonia-Canada).
Delegația României este compusă din 55 de bărbați și 46 de femei, care vor participa la un total de 17 discipline sportive. Dacă ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, se așteaptă la „4-6 medalii” de la această ediție, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, este ceva mai optimst și spune că țara noastră ar putea obține chiar și opt medalii.
sursa
Citește și: Universitatea Cluj finalizează un transfer important pentru sezonul 2025