Extern

Noi reguli, pentru românii care vor să muncească în Spania

Sunt veşti bune pentru românii care vor să muncească în Spania. Acordarea vizelor de muncă a fost simplificată, din cauza crizei de personal.
Reguli noi pentru românii care vor să muncească în Spania. Guvernul a adoptat o reformă care facilitează angajarea imigranţilor, în contextul în care ţara se confruntă cu o criză de personal în mai multe sectoare, printre care turismul şi agricultura, în pofida unei rate a şomajului ridicate
osé Luis Escriva, ministrul spaniol al Securităţii Sociale, a declarat că noua reformă prevede mai multe măsuri de anvergură menite să încurajeze o imigraţie reglementată, ordonată şi sigură.

Noile măsuri adoptate de guvernul spaniol îi vizează și pe români, care reprezintă cea mai mare comunitate de rezidenți străini din Spania.

Potrivit datelor oficiale prezentate de Ministerul Incluziunii, Securității Sociale și Migrației, numărul românilor din Spania la depășește 1.000.000 de persoane, fiind cei mai numeroși rezidenți străini din această țară, din totalul de 5.800.468.

Actul normativ facilitează mai ales regularizarea imigranţilor fără documente prezenţi pe teritoriul spaniol de cel puţin doi ani. Aceştia vor putea astfel ocupa în mod legal un loc de muncă sau beneficia de formare în sectoarele economice unde există numeroşi angajaţi nepregătiţi.

Reforma simplifică, de asemenea, accesul pe piaţa de muncă spaniolă pentru studenţii străini, care vor fi autorizaţi să muncească până la 30 de ore pe săptămână, pe durata studiilor şi, ulterior, să se integreze pe piaţa muncii după formarea lor, fără obligativitatea de a fi trăit în prealabil trei ani în Spania.

De asemenea, noile norme favorizează reunificarea familială şi acordarea de vize de muncă în sectoarele care se confruntă cu criză de forţă de muncă, procedurile administrative care trebuie îndeplinite urmând a fi simplificate şi uniformizate.

Ministrul Escriva a mai precizat că măsurile vor contribui şi la scăderea costurilor sociale şi economice pentru Spania, în prezent ridicate.

Spania are o rată a şomajului de 13,65%. Această ţară se confruntă de ani întregi cu o lipsă de forţă de muncă în anumite sectoare economice, precum HoReCa, agricultura, construcţiile sau transporturile.

Populația Spaniei era estimată la 1 iulie 2020 la 47.351.567 de către Institutul Național de Statistică. Cel mai mare număr de imigranți îl au românii, pe locul 2 situându-se marocanii cu 811.530, iar pe locul al treilea britanicii cu 381.448 persoane.

sursa