Armata americană a doborât balonul chinezesc despre care Pentagonul spune că este folosit pentru spionaj, a anunţat un oficial al Statelor Unite, care a adăugat că ordinul a fost dat de preşedintele Joe Biden
La scurt timp după doborârea balonului, preşedintele le-a spus reporterilor că dăduse ordinul încă de miercuri, însă decizia a fost amânată pentru a se alege un moment cât mai sigur.
„Miercuri, când am fost informat despre balon, am ordonat Pentagonului să îl doboare. Chiar miercuri, cât mai devreme posibil„, a declarat Biden.
Citește și: Trump lansează un avertisment către Putin în legătură cu Ucraina: „Calea ușoară sau calea grea”
„Ei au decis, pentru a nu provoca pagube la sol, că cel mai bun moment ar fi când va ajunge deasupra apei. La o limită de 12 mile (19,3 kilometri n.r.). L-au doborât cu succes şi vreau să felicit aviatorii pentru ce au făcut„, a spus preşedintele.
Întrebat ce sfat a primit din partea consilierilor militari, Biden a răspuns: „Le-am zis să tragă în el. Ei mi-au zis: să aşteptăm locul cel mai sigur pentru a face asta„.
Citește și: Tragedie în Italia: Un român a căzut într-un râu și a murit