Extern

Amenințarea cu care Donald Trump l-a convins pe Vladimir Putin să renunțe la război

Donald Trump face declarații incredibile despre calea de dialog cu Vladimir Putin. Fostul președinte al SUA a declarat că Vladimir Putin plănuia încă din timpului mandatului său să invadeze Ucraina.

Nu a fost nevoie de negocieri îndelungate pentru a îl face pe liderul rus să își reconsidere decizia. A fost nevoie doar să îl amenințe că Moscova va fi bombardată de armata americană, dacă va îndrăzni să facă vreo mișcare militară necugetată.

Confesiunea a fost făcută de Donald Trump într-o conversație telefonică, cu prietenul său, jucătorul de golf John Daly. Filmarea a devenit virală pe rețelele sociale.
„Toți spun că e o putere nucleară, de parcă se tem de el. A fost prietenul meu. M-am înțeles grozav cu el. I-am spus: “Vladimir, dacă faci asta [să invadeze Ucraina], vom lovi Moscova. Și m-a cam crezut, cam 5-10% asta e tot ce ai nevoie…Nu a făcut niciun demers cât eu am fost președinte, John. Toți vorbeau despre asta. De ce nu a făcut-o în ultimii patru ani?” Pentru că nu a putut,” a spus Donald Trump.

sursa