Forțele palestiniene din Cisiordania au reluat relațiile de cooperare cu Israelul pe care le suspendaseră în luna iulie în semn de protest față de politicile Tel Avivului privind Ierusalimul, a anunțat șeful poliței palestiniene.
„Coordonarea în domeniul securității între palestinieni și serviciile israeliene a fost reluată la fel cum era înainte de a fi sistată”, a declarat Hazem Attallah, șeful poliției.
Citește și: Cum un apel pentru „pizza” a salvat viața unei femei: Cazul emoționant din Londra
În luna iulie, președintele Autorității Palestiniene, Mahmud Abbas, a ordonat sistarea cooperării cu Israelul în domeniul securității, cerând eliminarea detectoarelor de metal instalate în afara complexului din Ierusalim unde se află moscheea Al-Aqsa. Acestea au fost instalate în urma unui incident soldat cu uciderea a doi polițiști de către militanți.
Attallah a explicat că cooperarea între forțele de ordine în ceea ce privește combaterea infracționalității a continuat și în perioada anterioară, doar eforturile comune de prevenire a atacurilor militante au fost suspendate.
Citește și: Nikolai Patrușev: Declarații controversate despre viitorul Moldovei, Ucrainei și poziția Uniunii Europene
Oficialul palestinian a mai adăugat că forțele de poliție pe care le conduce sunt pregătite să impună ordinea în Fâșia Gaza.
Citește și: O pensionară a avut nevoie de trei ambulanțe pentru a ajunge la spital