Cum se va termina pandemia de COVID-19

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), este foarte probabil ca pandemia de coronavirus să fie una îndelungată, dat fiind contextul actual, al creșterii numărului de infectări cu COVID-19 pe plan mondial.

După cea mai recentă întrunire a comitetului de urgență, OMS a declarat că „evaluează în continuare nivelul de risc global reprezentat de COVID-19 ca fiind unul foarte înalt”. Mai mult, deși se fac demersuri pentru realizarea unui vaccin eficient anti-coronavirus, OMS avertizează că “o soluție miraculoasă” s-ar putea să nu fie găsită niciodată.

Citește și: Ce indemnizații pot primi persoanele cu dizabilități în 2025

Cum se va termina pandemia de COVID-19

La şase luni după ce a decretat starea de urgenţă mondială, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus a afirmat, în cadrul celei de-a patra reuniuni a Comitetului de Urgenţă, că „pandemia de COVID-19 este o criză de sănătate ce are loc o dată într-un secol şi ale cărei efecte vor fi resimţite timp de decenii”.

Citește și: De ce pisica doarme la capul tău: Motivele unui comportament fascinant

Mai mult, deși peste 150 de companii farmaceutice lucrează pentru găsirea unor vaccinuri, iar mai multe din acestrea se află în ultima fază de testare, acest lucru nu ar fi o garanție în eradicarea virusului SARS-CoV-2, spune Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„Mai multe vaccinuri se află acum în faza 3 a unor studii clinice şi sperăm cu toţii că vom avea câteva vaccinuri eficiente, care să îi ajute pe oameni să nu se infecteze. Totuşi, nu există nicio soluţie miraculoasă în acest moment – şi este posibil ca ea să nu fie găsită niciodată”, a adăugat directorul OMS, potrivit Reuters.

Citește și: Relații în funcție de zodie: Ce zodii se potrivesc cel mai bine

De asemenea, acesta a mai punctat că măştile sanitare ar trebui să devină un simbol al solidarităţii în lume, făcând apel la respectarea regulilor sanitare impuse de autorități.
Scenariu negru anunțat de OMS

Pe fondul creșterii numărului de infectări cu COVID-19, Organizația Mondială a Sănătății lansează un nou avertisment.

„Lumea nu va reveni la vechea normalitate într-un viitor previzibil. Virusul rămâne inamicul public numărul unu, dar acțiunile numeroaselor guverne și persoane nu reflectă acest lucru. Prea multe țări merg în direcția greșită”, a declarat directorul general al OMS, care a mai punctat că, deşi cunoştinţele despre noul coronavirus au avansat, multe întrebări au rămas încă fără răspuns şi populaţiile rămân vulnerabile:

„Primele rezultate ale studiilor serologice (anticorpi) oferă o imagine coerentă: majoritatea oamenilor rămân predispuşi la acest virus, chiar şi în zonele în care au existat focare severe. Multe ţări care au crezut că au trecut de ce este mai rău se confruntă acum cu noi focare. Unele care au fost mai puţin afectate la început au acum un număr tot mai mare de cazuri şi decese”, a afirmat acesta.

Când ar putea fi distribuit vaccinul anti-coronavirus

Un vaccin anti-Covid ar putea fi distribuit la jumătatea anului 2021, anunță coordonatoarea ştiinţifică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Soumya Swaminathan.

Compania americană Moderna a trecut, din 27 iulie, la faza finală a testelor clinice în vederea dezvoltării unui vaccin concret împotriva virusului SARS-C0V-2, devenind astfel prima companie din lume care ajunge la această etapă, notează France24.

30.000 de persoane urmează să fie testate în această fază. Jumătate dintre ele urmează să primească o doză de 100 de micrograme, iar celelalte un placebo, astfel dorindu-se să se determine dacă vaccinul este sigur şi previne infecţia cu COVID-19, iar dacă o persoană este infectată, se va stabili dacă vaccinul poate preveni avansarea simptomelor, transmite Reuters. Studiul se va desfășura până la 27 octombrie 2020.

sursa