Descindere spectaculoasă în Republica Moldova: forțele speciale au găsit un arsenal uriaș la un grup criminal care extorca datorii fictive

Forțele speciale din Republica Moldova au destructurat o rețea infracțională implicată în șantaj și extorcarea de bani sub pretextul unor datorii inventate. În urma perchezițiilor efectuate la Chișinău, polițiștii au descoperit un adevărat arsenal militar ascuns în locuințele suspecților.

Grup criminal destructurat la Chișinău

Un bărbat de 45 de ani, considerat liderul grupării, este suspectat că, începând cu anul 2025, a încercat să obțină prin amenințări fizice și chiar cu moartea suma de 30.000 de euro de la un alt membru al grupului, în vârstă de 40 de ani, pretinzând o datorie fictivă. Conform Inspectoratului General al Poliției (IGP) din Chișinău, rețeaua acționa și pe teritoriul Europei, iar cei care refuzau să execute ordinele liderului erau pedepsiți.

Operațiunea a fost coordonată de ofițerii Direcției de combatere a criminalității organizate din cadrul INI, în colaborare cu Procuratura Chișinău, Oficiul Ciocana și trupele speciale BPDS „Fulger”. Acțiunea a fost declanșată la 29 octombrie, în baza unei anchete pentru șantaj.

Arsenal descoperit: arme de foc, grenade și aruncătoare de rachete

În timpul perchezițiilor, autoritățile au descoperit 16 arme de foc, printre care mitraliere AKSU, puști Beretta și Winchester, dar și arme cu lunetă. Au fost găsite, de asemenea, aproximativ 10.000 de cartușe, cinci grenade și două aruncătoare RPG-22, toate ascunse cu grijă în pereți.

Totodată, polițiștii au confiscat trei pașapoarte care aveau aceeași fotografie, dar identități diferite, precum și alte obiecte interzise.

Rețineri și anchetă în desfășurare

Liderul grupării și alte patru persoane, inclusiv presupusa victimă, au fost reținute în flagrant. Autoritățile încearcă acum să stabilească originea armelor și legăturile rețelei cu posibile infracțiuni comise pe teritoriul Uniunii Europene. Persoana șantajată este cercetată în libertate pentru implicarea sa în activitățile grupului.

De la Parteneri