-
Actualitate

Reacția Dianei Șoșoacă, după ce Patriarhul Daniel s-ar fi vaccinat anti-COVID
Patriarhul Daniel a surprins reporterii miercuri, 24 noiembrie. Reacția sa a fost comentată și de către Diana Șoșoacă, senatoarea care se opune administrării serului anti-COVID-19. „Este strict opțiunea dânsului. Din câte știu eu, Patriarhul este un om matur, care poate lua cele mai bune decizii pentru propria persoană. Pe de altă parte, Patriarhul a fost miercuri seara în Parlament, la ședința noastră festivă, cine știe când s-o fi vaccinat?!”, a declarat Șoșoacă. Chiar dacă Patriarhul Daniel s-a vaccinat, Șoșocă rămâne de neclintit. „În ceea ce mă privește, poziția mea rămâne aceeași: nu mă vaccinez! Nu am nimic împotriva celor ce…
-
Sanatate

Noi efecte secundare descoperit la unii pacienţi care s-au vindecat de COVID-19
Medicii au descoperit noi efecte secundare în urma infectării cu coronavirus. Este vorba despre lipsa percepției durerii la unii pacienţi COVID-19. Mai exact, medicii elvețieni de la Spitalul Universitar din Geneva (HUG) au observat că la unii pacienți bolnavi de cancer, care acuzau dureri mari, în primele zile de la infectarea cu coronavirus intensitatea durerii a scăzut semnificativ și chiar a dispărut. Ulterior, după vindecarea de COVID-19 durerile au reapărut. Un alt efect secundar este întâlnit la pacienţii care s-au vindecat de COVID-19 este „happy hypoxemia”. Happy hypoxemia este incapacitatea unor pacienţi de a percepe dificultățile respiratorii, unul dintre cele…
-
Sport

Răzvan Lucescu, favorit la echipa națională!
După ce Gheorghe Hagi a refuzat propunerea de a fi noul antrenor al naționalei, conducerea FRF s-a reorientat către Răzvan Lucescu. Răzvan Burleanu, președintele FRF, și Mihai Stoichiță, directorul tehnic al forului, s-au deplasat la Salonic pentru a negocia cu Răzvan Lucescu, căruia i-au propus preluarea echipei naționale, scrie digisport. Răzvan Luceascu s-ar putea întoarce pe banca naționalei Răzvan Lucescu a semnat cu PAOK un contract valabil până în vara anului 2024. Răzvan Lucescu are o clauză de reziliere în angajamentul cu PAOK, de 7 milioane de euro. Alături de Răzvan Lucescu, Federația Română de Fotbal îl are pe lista…
-
Sanatate

Virgil Musta: Dacă nu-ţi faci timp pentru sănătatea ta, vei fi nevoit să-ţi faci timp pentru boala ta
Medicul Virgil Musta atrage atenţia, într-un mesaj postat pe Facebook, asupra importanţei factorilor de risc. Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara atrage atenţia asupra factorilor de risc pe care îi poate avea orice persoană şi îndeamnă oamenii să completeze un chestionar informativ despre aceşti factori de risc în faţa virusului SARS CoV-2. „Dacă nu-ţi faci timp pentru sănătatea ta, vei fi nevoit să-ţi faci timp pentru boala ta! Pe tot parcursul acestei pandemii, cel mai rău au avut de suferit (forme grave sau chiar decese) cei care aveau aşa-numitele ”comorbidităţi”, adică boli cronice…
-
Actualitate

Un biciclistul vinovat de un accident în Cluj-Napoca, în urma căruia un pieton a murit a fost prins de polițiști
Potrivit Digi24, acesta a fost identificat în cartierul Observatorului, cu ajutorul unei tehnologii de recunoaștere facială. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, student la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca. Victima, un bărbat de 67 de ani, era profesor la o facultate din cadrul aceleiași universități. Biciclistul a făcut slalom printre benzile de circulație, iar o dubă care a încercat să-l evite a accidentat un pieton. În acest moment, tânărul se află la audieri.
-
Politica

Alexandru Rafila: „Nu se poate ca alte structuri să ia decizia și Ministerul Sănătății să fie responsabil”
Deputatul PSD Alexandru Rafila, propus pentru funcția de ministru al sănătății, anunță că intenționează să schimbe modul de funcționare a sistemului sanitar, prin reducerea rolului Direcției pentru Situații de Urgență în luarea deciziilor. Rafila afirmă că în ultima perioadă structura condusă de Arafat a intrat peste competențele Ministerului Sănătății. „Ministerul Sănătății a fost puțin implicat. Au mai fost instituții din subordinea ministerului care au fost implicate, dar Ministerul Sănătății este responsabil până la urmă. Eu cred că se poate discuta și sunt convins că atât doctorul Arafat, cât și ministrul administrației și internelor, cât și primul ministru vor fi garanții…
-
Showbiz

Cristina Spătar a plecat din țară din cauza datoriilor
Interpreta Cristina Spătar s-a retras din lumina reflectoarelor și s-a mutat în Marea Britanie. Vedeta a fost nevoită să părăsească România din cauza datoriilor. De ce a plecat din țară Pandemia mondială de coronavirus a doborât-o pe Cristina Spătar. Cântăreața s-a mutat în Anglia, unde speră să-și refacă viața. Concertele Cristinei Spătar au fost anulate sau reprogramate. Vedeta nu a mai putut să facă fața cheltuielilor și a decis să plece din țară. „Toți artiștii o duc rău. Nu știu ce se va întâmpla de acum încolo, vom vedea. Cristina este una dintre persoanele care se află în această situație…
-
Actualitate

DNA a cerut de la Ministerul de Finanțe actele cu privire la achiziția de vaccinuri anti-COVID-19
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a solicitat Minsiterului de Finanțesă pună la dispoziție toate contractele pentru achiziționarea vaccinurilor anti-COVID-19. Ministerul de Finanțe a primit pe data de 18 noiembrie solicitare de la DNA pentru a pune la dispoziție până pe data de 23 noiembrie, adică miercuri, toate memorandumurile aprobate privind contractele de furnizare vaccin si toate documentația care a stat la baza lor. De asemenea, s-a solicitat întreaga corespondență dintre Ministerul de Finanțe cu ministerul Sănătății şi secretariatul general al Guvernului. O anchetă a fost solicitată și Codruței Kovesi, care este procuror-șef la Parchetului European. „Achiziția acestor vaccinuri este afacerea secolului…
-
Showbiz

Vedeta Gabrielei Cristea a făcut avort: „Am avut ceva complicații”
Gabrielei Cristea,este una dintre cele mai apreciate şi iubite prezentatoare TV, bucurându-se de un număr impresionant de fani. Pe lângă cariera de succes, vedeta are şi familia mult visată, alături de soţul ei, Tavi Clonda, şi cele două fetiţe pe care le au împreună. Drama Gabrielei Cristea. Chiar dacă acum lucrurile s-au aşezat foarte frumos în viaţa prezentatoarei, a trecut şi prin momente dificile. Vedeta dezvăluit una dintre dramele din adolescență, care au marcat-o profund. Mai exact, soția lui Tavi Clonda a făcut un avort la vârsta de 19 ani, din cauza unor complicații. ”Am făcut la un moment dat…
-
Sanatate

România renunţă la vaccinul Astra Zeneca
Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a propus Ministerului Sănătăţii renunţarea la importurile de ser AstraZeneca, având în vedere numărul scăzut al persoanelor care vor să se imunizeze cu vaccinul produs de această companie. România renunţă la vaccinul Astra Zeneca. Din cauza numărului scăzut de români care aleg să se imunizeze împotriva COVID-19 cu serul produs de AstraZeneca, autorităţile iau în calcul renunţarea la acest ser. ”În cadrul şedinţei CNCAV pe care am avut-o în săptămâna precedentă, în unanimitate, s-a luat decizia de a propune Ministerului Sănătăţii să renunţăm la vaccinul de la compania…
-
Politica

Florin Cîţu (PNL) a fost ales preşedinte al Senatului
Florin Cîțu, liderul PNL, a fost ales, marți, în funcția de președinte al Senatului. Acesta a primit 82 de voturi ”pentru” şi 25 ”împotrivă”. Cîțu, în locul lui Dragu la șefia Senatului Anterior, din această funcție a fost revocată Anca Dragu. Decizia de revocare a trecut cu 82 de voturi ”pentru”, 24 ”împotrivă” şi 9 abţineri. USR a anunțat că va ataca revocarea a Curtea Constituțională. Solicitarea de revocarea venit din partea noii coaliții PSD – PNL – UDMR. Senatoarea PNL Alina Gorghiu a motivat mișcarea prin faptul că s-a schimbat majoritatea parlamentară: „E un punct care ține de realitatea…
-
Actualitate

Un incendiu a izbucnit într-un bloc din Craiova
Potrivit ISU Dolj, pompierii au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă la blocul P2 de pe Calea Bucureşti, bloc care are tobogan pentru deşeuri. „La faţa locului se intervine cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi două ambulanţe SAJ. Este degajare mare de fum, cauzată de arderea resturilor menajere pe ghena de gunoi a unui bloc cu 10 etaje. Până în acest moment nu sunt victime”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Florin Cocoşilă. Din primele informații, locatarii s-au autoevacuat, nicio persoană nu a…
-
Actualitate

Stiri Baia Mare – Un hot a furat o bicicleta pe strada Vlad Tepes
O cameră de supraveghere a surprins imagini cel puțin interesante, luni, 22 noiembrie, pe strada Vlad Țepeș din Baia Mare. Un individ care trecea pe stradă a observat o bicicletă neasigurată, lăsată pe aleea de intrare a unei scări de bloc, și a luat-o fără prea multă ezitare. În imagini se observă cum bărbatul se oprește când zărește bicicleta. Apoi, începe să verifice dacă sunt oameni prin zonă, sperând că nu va fi zărit. În momentul în care realizează că e singur pe stradă, trece imediat la acțiune și ia bicicleta, se urcă pe ea și pleacă fără grabă. Imaginile…
-
Actualitate

Jandarmeria Maramures – Furt surprins de jandarmi
În cursul zilei de ieri, în jurul orelor 15:00 jandarmii din cadrul patrulei canine aflată în serviciu pe raza municipiului Baia Mare, în fața unui imobil de pe strada Vlad Țepeș, au observat un tânăr care avea în mână un coș pentru cumpărături pe care era inscripționat numele unui supermarket, în care se aflau mai multe bunuri. Jandarmii au legitimat persoana, un tânăr în vârstă de 25 de ani din comuna Ardusat și i-au solicitat să le arate bunurile din coș. Tânărul a prezentat bunurile spunând că le-a cumpărat de la un supermarket din Baia Mare și că bonurile pentru…
-
Showbiz

Dona fiica lui Dan Diaconescu îşi lansează propria televiziune
Fiica lui Dan Diaconescu îşi lansează propria televiziune. La doar 16 ani, Dona Diaconescu are planuri mărețe și își dorește să continue tradiția familiei. Dragostea pentru presa scrisă, dar și pentru televiziune par să se fi transmis în familia jurnalistului. Fiica lui Dan Diaconescu îşi lansează propria televiziune. Adolescenta urmează cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr” din Capitală, unde, în mod frecvent, a redactat articole pentru revista școlii. Iar cum trend-ul podcast-urilor este urmat de tot mai mulți tineri, fiica celebrului prezentator TV și-a dorit să îmbine cele două și astfel să lanseze prima televiziune de podcast-uri din România Subiectele pe care…
-
Actualitate

Incendiu puternic la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, Timiș
Un incendiu puternic a izbucnit marți dimineața, la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, județul Timiș. A fost activat planul roșu de intervenție, iar 41 de persoane au fost evacuate. Din primele informații, flăcările au pornit într-unul dintre saloane. Incendiul ar fi pornit după ce un pacient internat a dat foc unei saltele. Din primele date, toți pacienții internați au fost evacuați la timp și nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, Timiș. 41 de persoane au fost evacuate Din informațiile oferite de către purtătorul de cuvânt al ISU Timiș, 41 de persoane…
-
Extern

Persoanele nevaccinate nu mai au voie în saloane de coafură şi frizerii
Cehia şi Slovacia au interzis de luni accesul pentru persoanele nevaccinate în hoteluri, puburi, saloane de coafură şi la majoritatea evenimentelor publice, după ce persoanele bolnave de Covid-19 a umplut saloanele de terapie intensivă ale spitalelor, majoritatea fiind nevaccinate. Ambele state vecine din Europa Centrală au adoptat noile măsuri săptămâna trecută, după Austria, care a stabilit pentru prima restricţii pentru persoanele nevaccinate, pentru ca luni să treacă la carantină completă, regiunea fiind un focar de infecţii cu noul coronavirus. Ţările au luat deciziile din cauza numărului record al infecţiilor zilnice, în timp ce ratele de vaccinare sunt în urma celor…
-
Showbiz

Simona Sensual l-a reclamat pe Cătălin Măruță la CNA!
Simona Suhoi, pe numele ei real, a dezvluit pentru WOWbiz.ro că s-a simțit jignită în emisiunea lui Cătălin Măruță, după ce numele ei a apărut din senin în cadrul rubricii ”Sosurile picante”. În ediția invocată, Cornel Palade a fost provocat să spună care sunt vedetele despre care crede că nu au ce căuta pe micul ecran, iar acesta a nominalizat-o pe Simona Sensual. Ulterior, invitații au început să facă glume pe seama Simonei, iar aceasta spune că moderatorul i-a luat apărarea doar de formă. Simona Sensual: ”Mruță exagerează pentru rating” ”Nu mai accept nici o jignire. Prea multe calomnii. Am…
-
Showbiz

Viviana Sposub: „De 1 an și 3 luni Burcea îmi tot zice că mă ia de mireasă”
Viviana Sposub și George Burcea formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbizul românesc. Cei doi trăiesc o poveste de dragoste și se pregătesc de nuntă. Viviana Sposub se visează măritată Cei doi s-au cunoscut în cadrul emisiunii „Ferma”. Îndrăgostiții nu se ascund de lumina reflectoarelor și își exprimă sentimentele pe rețelele de socializare „Eu sunt Viviana Sposub alias spărgătoarea de case, așa că fetelor daca divorțați și apoi vă combinați și fostul soț rămâne liber vreo șase luni, încuiați ușile că vin peste voi și vi-l fur. De mică m-am visat mireasă, doar că de 1 an și…
-
Showbiz

Alexandru Arşinel urmează să fie operat pe inimă
Până la următoare intervenție, Alexandru Arșinel a fost externat din spital și s-a întors acasă. El a dezvăluit că ultima sa operație a fost schimbată în ultimul moment Alexandru Arşinel a ajuns la spital pe data de 17 noiembrie din cauza unor complicații. Actorul în vârstă de 82 de ani se confruntă din nou cu probleme cardiace, care au fost agravate din cauza infectării cu noul cornavirus. Celebrul actor s-a infectat cu virusul COVID-19 în luna aprilie a acetsui an. Artistul a dezvăluit că a fost supus săptămâna trecută unei operații, iar cea de-a doua urmează să aibă loc în…
-
Showbiz

Bianca Drăgușanu nu îl mai suportă pe Cătălin Măruță
Bianca Drăgușanu este nemulțumită de atitudinea lui Cătălin Măruță. Vedeta spune că nu va mai apărea pe platoul emisiunii „La Măruță”. Bianca Drăgușanu versus Cătălin Măruță Diva Instagramului a fost invitată, recent, să discute cu prezentatorul emisiunii de la Pro Tv. Însă, vedeta s-a dezamăgit de întrebările jurnalistului. Bianca Drăgușanu nu mai vrea să audă nimic despre showul moderat de soțul Andrei. Femeia spune că a avut anumite înțelegeri cu producătorul emisiunii, însă, acestea au fost încălcate de către prezentatorul acesteia. „E ultima oară când am fost în emisiunea lui. Fusesem anunțată că e un pervers. Una am stabilit înainte…
-
Actualitate

Șapte mașini s-au izbit lângă Urziceni
Un grav accident rutier s-a produs, luni dimineață, pe DN2. Patru oameni au ajuns la spital după ce șapte mașini au fost implicate într-un carambol. Accidentul s-a produs între localităţile Coşereni şi Urziceni. Traficul este îngreunat în zonă și se circulă alternativ. Din pozele de la fața locului, se observă că dintr-una dintre mașini nu a mai rămas aproape nimic. „Cele patru victime au fost preluate de ambulanţe şi transportate la Spitalul din Urziceni pentru îngrijiri medicale. În zona accidentului se circulă alternativ”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Ialomiţa. Polițiștii continuă cercetările pentru a vedea în…
-
Showbiz

Fiica cea mare a lui Liviu Vârciu a fost operată de urgență
Adolescenta a trebuit să fie supusă unei intervenții la ochi, pentru a scăpa de ochelari. Liviu Vârciu a trecut prin clipe dificile, după ce fiica lui cea mare, Carmina, a aflat că va trebui să facă o operație de corectare a vederii. Adolescenta se lupta cu dureri groaznice de cap, așa că a fost nevoită să meargă la medic, pentru a găsi o soluție. Recent, tânăra a declarat că se simte mai bine și nu mai are nevoie de ochelari. Carmina, fiica cea mare a lui Liviu Vârciu, a dezvăluit că a fost nevoită să apeleze la ajutorul specialiștilor, din…
-
Extern

Germania: „Staţi acasă, toată ţara este un focar”
Rata de incidenţă a coronavirusului pe şapte zile din Germania a crescut duminică la cel mai înalt nivel de când a început pandemia pentru a 14-a zi consecutiv, ajungând la 372,7 la nivel naţional. Politicienii germani discută dacă să introducă obligativitatea vaccinării împotriva Covid-19 pentru populaţie, având în vedere creşterea numărului de infectări şi ratele scăzute de vaccinare, transmite Reuters. Câţiva membri ai blocului conservator al cancelarului Angela Merkel au declarat duminică că guvernele federale şi de stat ar trebui să introducă vaccinări obligatorii în curând, deoarece alte eforturi de a creşte rata scăzută de inoculare a Germaniei, de doar…
-
Actualitate

Se anunță ”controale masive” la vânzătorii de porci
Începând de săptămâna următoare vor urma „controale şoc” până la Crăciun, în toate zonele din ţară unde se comercializează carne de porc, anunță Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). „De săptămâna viitoare vom demara controale şoc premergătoare sărbătorilor de Crăciun, peste tot unde se comercializează carne de porc. În această perioadă, unii români pot cădea în capcană cumpărând carne de porc care nu este controlată sanitar-veterinar, pe motiv că achiziţionează carne cu gust, carne românească, dar care poate fi contaminată cu parazitul trichinella spiralis şi este o îngrijorare. Vom face informări cu riscurile consumului de carne din…
-
Politica

Gabriel Zetea: „S-a făcut pace între armata mare de primari ai PSD și armata destul de mare de primari ai PNL”
Deputatul PSD Gabriel Zetea a declarat duminică seara în emisiunea Dosar de politician, moderată de Silviu Mănăstire, că Ministerul Dezvoltării a fost dat către cei de la UDMR pentru a asigura o echidistanță privind distribuirea fondurilor către primari: „Ministerul Dezvoltării, având în vedere sumele imense de bani pe care le gestionează pentru autoritățile locale reprezintă o miză pentru viitor. Am văzut că de data aceasta partidele politice au dat dovadă de înțelepciune, pe termen lung. PSD-ul are mai mulți aleși locali decât are PNL. Atunci ar fi avut dreptul prima dată PSD să ceară acest minister. Pentru că a existat…
-
Actualitate

Stiri Baia Mare – De frica ,Bărbatul s-a aruncat pe geam
Sambata, 20 noiembrie, la ora 22.43, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, în scara unui imobil de pe strada Grănicerilor, un bărbat provoacă scandal. La fața locului, un echipaj de ordine publică, format dintr-un polițist și un jandarm, a identificat un bărbat, de 32 de ani, din Baia Mare, care părea să fie sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a refuzat cooperarea cu echipajul de poliție, manifestându-se agresiv, atât verbal, cât și fizic, motiv pentru care s-a încercat imobilizarea acestuia. Bărbatul a fugit și s-a aruncat pe geam,…
-
Actualitate

Alertă în Cluj-Napoca, din cauza unui bagaj suspect
A fost alertă, duminică seara, pe o stradă din Cluj-Napoca, după ce s-a dat alerta la 112 că este un bagaj suspect abandonat pe o stradă din oraș. Polițiștii clujeni au fost sesizați că pe strada Alexandru Vaida Voevod din Cluj-Napoca se află abandonat un bagaj. Au intervenit de urgență polițiștii, jandarmii și o echipă pirotehnică din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj și reprezentanții SRI, pentru a lua toate măsurile în astfel de situații. Potrivit Poliției Cluj, zona a fost securizată, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bagajul nu avea un conținut periculos, fiind gol. sursa
-
Politica

Victor Ponta: „Dacă lumea e nemulţumită că plouă, AUR va fi împotriva ploii”
Victor Ponta a fost prezent duminică seara în studioul România TV, unde a comentat principalele evenimente politico-sociale ale momentului. Victor Ponta a comentat la România TV intrarea PSD la guvernare. „Din decembrie anul trecut nu se putea să guvernezi fără PSD. Încăpăţânarea asta de un an de zile a lui Klaus Iohanis ne-a costat foarte mult, inclusiv vieţi omeneşti. E un lucru bun că PSD intră la guvernare. Aud că PNL e nemulţumit că nu are multe ministere. Păi au atâtea câte voturi au primit. La Externe, Bogdan Aurescu e bun”, a spus fostul premier Ponta. „Eu cred că varianta…
-
Auto

Amenzi pentru drifturi, demaraje în trombă şi flash-uri
Ministerul de Interne vrea să modifice Codul Rutier pentru a putea sancţiona şoferii care circulă periculos pe drumurile din România. Astfel, sunt propuse amenzi de mii de lei celor care au un „comportament agresiv” în trafic. Ministerul de Interne a lansat în dezbatere un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea și completarea legislației privind circulația pe drumurile publice. Astfel, inițiatorii definesc „comportamentul agresiv” prin introducerea mai multor situații întâlnite frecvent deja pe străzile României. MAI vrea să le interzică şoferilor să adopte un comportament agresiv în conducerea acestora pe drumurile publice. Manevrele considerate ca fiind subiectul unui comportament agresiv…





























