Mulți suedezi nu mai au încredere în serul AstraZeneca. Sute de doze de vaccin sunt aruncate zilnic în Stockholm, a dezvăluit luni, un medic din statul nordic, pentru postul de televiziune SVT.
Johan Styrud, de la Asociația medicală capitala Suediei, a declarat că este imposibil de găsit suficiente persoane care să se vaccineze cu serul AstraZeneca într-un timp scurt. În aceste condiții, perioada de valabilitate a serului anti-COVID reprezintă o mare problemă.
Citește și: Trump lansează un avertisment către Putin în legătură cu Ucraina: „Calea ușoară sau calea grea”
Cetățenii suedezi, reticenți față de serul AstraZeneca
Potrivit reportajului prezentat de SVT, pacienții își anulează programările atunci când află că urmează să li se administreze serul britanico-suedez.
Citește și: Tragedie în Italia: Un român a căzut într-un râu și a murit
În Suedia, vaccinarea persoanelor cu AstraZeneca este limitată pentru persoanele de peste 65 de ani, în urma efectelor adverse, inclusiv formarea de cheaguri de sânge.
Deși a vorbit despre reticența suedezilor față de serul AstraZeneca, medicul Styrud a declarat că beneficiile vaccinului în combaterea crizei COVID sunt mult mai mari decât riscurile. Astfel, i-a îndemnat pe cetățenii suedezi să se vaccineze, pentru ca societatea să revină cât mai rapid la normal.
Citește și: Tragedie în Turcia: Cel puțin 76 de morți într-un incendiu devastator la un hotel din stațiunea Kartalkaya
sursa