Extern

Moartea lui Prigojin a fost confirmată de expertiza genetică

Evgheni Prigojin, liderul grupului de mercenari ruşi Wagner, se află pe lista pasagerilor avionului prăbuşit în Rusia.
Moartea şefului grupării paramilitare ruse Evgheni Prigojin a fost confirmată duminică, în urma unor analize genetice a cadavrelor găsite după prăbuşirea unui avion miercuri, anunţă autorităţile ruse
În urma unor „expertize genetice moleculare”, s-a stabilit că identităţile celor zece victime ale căror trupuri au fost găsite după prăbuşirea avionului „corespund listei” de pasageri şi de membri ai echipajului, printre care figura Prigojin, şeful grupului paramilitar rus Wagner, a anunţat Comitetul de Anchetă într-un comunicat.
Anchetatorii nu au spus deocamdată nimic despre pistele examinate, neevocând nici teza accidentului, nici pe cea a unei bombe, a unei rachete sol-ar sau a unei erori de pilotaj.

Avionul privat care-l transporta pe Prigojin şi garda sa apropiată s-a prăbuşit miercuri la sfârşitul după-amiezii în regiunea Tver, la nord-vest de Moscova.

De la presupusa moarte a lui Prigojin în acest accident aviatic au apărut speculaţii privind o posibilă implicare a Kremlinului în prăbuşirea avionului privat care efectua o cursă Moscova-Sankt Petersburg. La Washington, Paris, Berlin sau Kiev, înalţi responsabili au dat de înţeles că suspiciunile lor să îndreaptă direct spre Kremlin.
Aceste afirmaţii au fost negate de către purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, care le-a calificat drept o „minciună absolută”.

Prigojin a condus în iunie o rebeliune a mercenarilor Wagner împotriva conducerii militare ruse, însă în urma unei intervenţii a preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko şi-a oprit după câteva ore subordonaţii care se îndreptau spre Moscova.

Agenţia rusă de transport aerian Rossaviatsia a confirmat, săptămâna aceasta, prezenţa lui Evgheni Prigojin la bordul unui avion privat de tip Embraer Legacy, care efectua un zbor de la Moscova la Sankt Petersburg.
În total, tei membri ai echipajului şi şapte pasageri erau prezenţi în avion. Mâna dreaptă a lui Evgheni Prigojin, Dmitri Utkin, un fost ofiţer din cadrul unei unităţi speciale a serviciilor militare de informaţii (GRU) şi comandantul operaţional al Wagner se află, la rândul său, între victme.

Această prăbuşire a avut loc la două luni după o rebeliune efemeră a lui Evgheni Prigojin, la 23-24 iunie, care a condus imediat la suspiciuni cu privire la un asasinat orchestrat la vârful puterii ruse.

Însă anchetatorii nu au spus nimic, pentru moment, despre pistele pe care le examinează şi nu evocat nici teza unuiaccident şi nici a unei bombe, a unei rachete de tip sp-aer sau a unei erori de pilotaj.

La Washington, Paris, Berlin sau Kiev, oficiali de rang înalt au dat de înţeles că suspectează în mod direct Kremlinul.

Kremlinul a dezminţit că a ordonat o asasinare a lui Evgheni Prigojin şi a respins drept ”speciulaţii” şi ”minciuni absolute” aceste acuzaţii.

sursa